În Săptămâna altfel, școlile au în vedere, printre altele, să contribuie la prevenirea și reducerea faptelor de violență în rândul elevilor

1
În Săptămâna altfel, școlile au în vedere să contribuie la prevenirea și reducerea faptelor de violență verbală, fizică și psihologică în rândul copiilor și tinerilor, după cum se arată într-o adresă a Ministerului Educației către inspectoratele școlare.
O altă măsură se referă la prevenirea consumului de alcool, droguri și alte substanțe psiho-active în rândul copiilor și tinerilor.

Potrivit sursei citate, prioritățile acestui program au fost stabilite de Ministerul Educației, având în vedere Metodologia de organizare a Programului național „Școala altfel”, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 6450/29.09.2023.

Programul naţional „Şcoala altfel”

Conform adresei Ministerului Educațeiei, „prioritar, dar fără a se limita la acestea, în anul școlar 2023-2024, rolul Programului naţional „Şcoala altfel” este să contribuie la dobândirea cunoștinţelor, abilităților și atitudinilor necesare pentru:

  • prevenirea și reducerea faptelor de violență verbală, fizică, psihologică – bullying, emoțională, sexuală, socială, culturală, cibernetică în rândul copiilor și tinerilor;
  • prevenirea și reducerea faptelor de discriminare în funcție de statutul social, economic sau cultural, naționalitate, etnie cetăţenie, greutate, dizabilitate, vârstă în rândul copiilor şi tinerilor;
  • prevenirea consumului de alcool, droguri și alte substanțe psiho-active în rândul copiilor și tinerilor;
  • reducerea obiceiurilor alimentare nesănătoase, sedentarismului și utilizării excesive a tehnologiei.
  • reacții adecvate în situații de urgenţă: accidente, cutremur, incendiu, pandemie etc., inclusiv noțiuni de prim-ajutor”.

Adresa Ministerului Educației poate fi consultată mai jos:

Descoperă și: Până pe 1 octombrie, școlile trebuie să comunice părinților și elevilor când sunt ”Școala altfel” și ”Săptămâna verde”, dar și vacanța mobilă din februarie

Despre Școala altfel

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” au loc în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ, potrivit ordinului ministrului Educației nr. 3.800 din luna martie 2023, care aprobă structura anului școlar 2023-2024. Cele două programe se planifică în module diferite, mai prevede documentul.

„Școala altfel” se desfășoară obligatoriu în școli și licee. Excursiile în afara localității pe banii părinților sunt interzise, conform proiectului.

Pe 13 septembrie, secretarul de stat în Ministerul Educației Kallós Zoltán a declarat că profesorii vor fi obligați să aibă activități legate de prevenția și combaterea consumului de droguri, în cadrul programului “Școala Altfel”, din acest an școlar.

Școlile vor avea o anumită libertate în a-și planifica activitățile, dar trebuie obligatoriu să cuprindă teme cu privire la prevenirea și combaterea consumurilor de droguri. Nu s-a stabilit încă la care clase se vor face aceste activități.

Sursa: edupedu.ro

un comentariu

  1. […] În Săptămâna altfel, școlile au în vedere să contribuie la prevenirea și reducerea faptelor de violență verbală, fizică și psihologică în rândul copiilor și tinerilor, după cum se arată într-o adresă a Ministerului Educației către inspectoratele școlare. O altă măsură se referă la prevenirea consumului de… Cititi mai multe aici: În Săptămâna altfel, școlile au în vedere, printre altele, să contribuie la prevenirea și re… […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here