miercuri, 13 noiembrie 2024

CELE MAI CITITE

Iaşi: UAIC colaborează cu ISU pentru a oferi studenţilor şi angajaţilor cursuri de prim ajutor

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) şi Inspectoratul judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Mihail Sturdza” au încheiat un protocol de colaborare în vederea organizării unor cursuri de acordare a primului ajutor medical dedicate studenţilor şi angajaţilor instituţiei.

Potrivit reprezentanţilor UAIC, astfel de cursuri vor avea loc pe parcursul anului universitar 2022-2023, însă primul curs de acordare a primului ajutor medical organizat de UAIC în colaborare cu ISU Iaşi a avut loc vineri.

La acest curs au participat 41 de studenţi şi angajaţi ai facultăţilor de Chimie şi Fizică.

Vezi și Ce știm despre răscoala ţăranilor din Transilvania, răscoala de la Bobâlna între 1437 și 1438

„Colaborarea dintre cele două instituţii vizează instruirea şi informarea studenţilor şi angajaţilor UAIC cu privire la tipurile de accidente şi modul de acţiune faţă de persoanele care suferă un accident sau ale căror vieţi se află în pericol, formarea deprinderilor corecte în acordarea primului ajutor medical şi cunoaşterea modului de acţiune în timpul unor situaţii de urgenţă. Cursurile organizate în parteneriat cu ISU Iaşi constau în activităţi practice de exemplificare a măsurilor de intervenţie pentru acordarea primului ajutor medical şi în prezentarea de informaţii importante despre conduita în timpul situaţiilor de urgenţă”, au informat reprezentanţii UAIC, prin intermediul unui comunicat de presă.

 

 

Sursa: agerpres.ro

3 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE