luni, 16 iunie 2025

CELE MAI CITITE

Guvern: plan de combatere a violenţei şcolare

Guvernul a adoptat, miercuri, un plan de combatere a violenţei şcolare, iar măsurile concrete vor fi anunţate în perioada următoare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

„În domeniul Educaţiei, Guvernul a decis săptămâna trecută, vă reamintesc, continuarea programului prin care elevii vor primi alimente sănătoase. Astăzi a fost completat setul de măsuri care pregătesc începerea noului an şcolar prin adoptarea unui plan de combatere a violenţei şcolare, pentru evidenta asigurare a unui mediu cât mai sigur de învăţământ pentru elevi, dar şi un mediu de lucru pentru profesori şi pentru liniştea bine meditată a părinţilor care îşi lasă copiii în mediul de învăţământ”, a declarat Constantin într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Constantin a menţionat că este vorba despre un plan multi-instituţional, iar responsabilităţile vor fi împărţite între unităţile şcolare, Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, inspectoratele judeţene de poliţie şi ale municipiului Bucureşti.

Vezi și Deca: Școlile unde sunt probleme de violență trebuie monitorizate video timp de un an

- Publicitate -

„Este un plan complex care va fi coordonat de către Ministerul Educaţiei, dar care, repet, are responsabilităţi adiacente către mai multe instituţii. Acest plan va duce şi el la o serie de măsuri concrete care vor fi anunţate în perioada următoare”, a afirmat Constantin.

- Publicitate -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE