Google: proiect pilot pentru educarea tinerilor în recunoașterea fenomenelor negative din online

0

Google și organizația britanică Institute for Strategic Dialogue (ISD) anunță lansarea în România a proiectului pilot Young Digital Leaders, care își propune să educe tinerii ca cetățeni în mediul digital, care știu să recunoască fenomenele negative și extreme în mediul online și să reacționeze la ele, astfel încât să poată să crească în siguranță.  

Google și ISD sunt de părere că tinerii trebuie să joace un rol activ în a crea o comunitate online amuzantă, pozitivă și energică. În cadrul proiectului ei vor învăța să ia cele mai bune decizii în mediul online, să comunice, să răspundă troll-ilor din mediul online și când și unde să solicite ajutor.   

Proiectul Young Digital Leaders este unul dezvoltat la nivel european, iar pentru etapa pilot au fost selectate trei țări: România, Italia și Suedia. În România, activitățile vor fi derulate de către GEYC, în parteneriat cu Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea.

Evenimentul de deschidere al programului Young Digital Leaders și workshop-urile dedicate elevilor și părinților vor avea loc la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea, vineri, 2 martie.  

Programul se desfășoară sub forma unor cursuri, ca o modalitate amuzantă, inovativă și participativă de a-i sprijini pe tineri, dar și pe părinții lor, să învețe despre cetățenia digitală.

Aceștia vor învăța aspecte legate de alfabetizare digitală – cum să recunoască știri false sau cum pot să răspundă conținutului nepotrivit din mediul online; comportamente în mediul online – de exemplu cum să recunoască tehnicile de manipulare emoțională în știri și pe rețele sociale sau cum să recunoască modul de gândire „Noi vs Ei” în mediul online și cum indivizii și societățile se pot dezvolta prin colaborare; și despre rolul lor în acest mediu – ce este discursul liber și discursul instigator la ură și cum și de ce se utilizează discursul instigator la ură și cum se poate răspunde unui astfel de conținut online.  

Obiectivul proiectului pilot Young Digital Leaders derulat în România, Italia și Suedia este de a pregăti 400 de tineri și 400 de părinți.

De asemenea, în cadrul programului for fi realizate și puse la dispoziție gratuit resurse și documente educative, care să fie utilizate de școli pentru a derula propriile programe de educarea a tinerilor în mediul digital cu scopul de ai forma în cetățeni digitali cu atitudine pozitivă, care știu să reacționeze la comportamente antisociale, ură și extremism online. Rolul proiectului pilot este de a testa eficiența acestei abordări și rezultatele obținute, urmând să constituie un reper pentru derularea unui viitor program complet.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here