Exmatricularea reintrodusă în proiectele legilor Educației

2
Parlamentarii au votat vineri, în comisia pentru învățământ din Camera Deputaților, pentru introducerea unui amendament în proiectele legilor Educației prin care exmatricularea se poate aplica în cazurile grave în care elevii încalcă “normele de disciplină în spațiul școlar, în vederea protejării dreptului la educație a celorlalți beneficiari primari”, relatează edupedu.ro 
Propunerea a fost făcută de „Grupurile parlamentare PNL + PSD (ME)”, fiind făcute de parlamentari împreună cu Ministerul Educației. Amintim, anterior, în varianta proiectelor legii educației, adoptată de Guvern și trimisă la Parlament pentru dezbatere, ministerul nu susținea exmatricularea elevilor în nici o situație. În ultimele săptămâni au fost semnalate mai multe incidente grave în școli, de elevi care au rănit sau batjocorit profesori.
  • Amintim, prevederea prin care elevii nu mai pot fi exmatriculați, a fost introdusă de anul acesta în ROFUIP, după cum a anunțat Ministerul Educației în luna iulie 2022: „Eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor, având în vedere faptul că dreptul la educație este de ordin constituțional. Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.

În proiectul legii Învățământului Preuniversitar a fost reintrodusă exmatricularea, printr-un amendament la art 13. lit 2.

Citește și: Bacalaureat 2023: Calendarul examenului de BAC a fost modificat, află când au loc înscrierile

Când poate fi realizată exmatricularea

(2) Exmatricularea beneficiarilor primari pe perioada învățământului obligatoriu poate fi realizată numai in situații grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spațiul școlar, în vederea protejării dreptului la educație a celorlalți beneficiari primari. Exmatricularea poate fi dispusă numai după parcurgerea unei proceduri disciplinare care garantează dreptul la apărare și contestație.

Amendamentul a fost scris de ministerul Educației și susținut de PNL și PSD.

Anterior, în varianta proiectelor legii educației, adoptată de Guvern și trimisă la Parlament pentru dezbatere, ministerul Educației nu susținea exmatricularea elevilor în nici o situație.

Articolul 13. alin (2) prevedea:

(2) Este interzisă exmatricularea preșcolarilor și a elevilor din învățământul obligatoriu.

Află în continuare toate situațiile în care sunt prevăzute sancțiuni pentru elevi de pe edupedu.ro

2 comentarii

  1. […] Parlamentarii au votat vineri, în comisia pentru învățământ din Camera Deputaților, pentru introducerea unui amendament în proiectele legilor Educației prin care exmatricularea se poate aplica în cazurile grave în care elevii încalcă “normele de disciplină în spațiul școlar, în vederea protejării dreptului la educație a… Cititi mai multe aici: Exmatricularea reintrodusă în proiectele legilor Educației […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here