luni, 4 noiembrie 2024

CELE MAI CITITE

Elevii din Marea Britanie, obligați să poarte mască la școală până pe 26 ianuarie și să se testeze de două ori pe săptămână

Elevii din Marea Britanie vor continua să poarte măști la școală atâta timp cât este necesar, fiindcă societatea nu-și mai permite să închidă fizic școlile, deja s-au adunat prea multe lacune de învățare în aproape doi ani de pandemie, a avertizat secretarul de stat pentru Educație Nadhim Zahawi, potrivit BBC.

El a confirmat că toți elevii din ciclul secundar din Anglia vor fi testați înainte de a se întoarce săptămâna aceasta. Și în Marea Britanie autoritățile au probleme cu furnizarea de teste rapide școlilor. Zahawi a dat asigurări că noile teste vor ajunge la timp în școli, pentru ca elevii să se poată testa de două ori pe săptămână.

Vezi și Marea Britanie se păstrează în topul preferințelor românilor care studiază în străinătate

Duminică, Zahawi a anunțat că va fi necesară purtarea măștii la nivel de gimnaziu și liceu până pe 26 ianuarie, când măsurile Planului B urmează să expire. El a explicat că măsura a fost recomandată de experți după creșterea numărului de cazuri Omicron. Ministrul a declarat pentru programul Today de la BBC Radio 4 că guvernul a efectuat un studiu în 123 de școli, care a arătat că purtarea măștii „a făcut o diferență” în limitarea transmisiei coronavirusului.

 

 

 

Sursa: edupedu.ro

2 comentarii

  1. […] Elevii din Marea Britanie vor continua să poarte măști la școală atâta timp cât este necesar, fiindcă societatea nu-și mai permite să închidă fizic școlile, deja s-au adunat prea multe lacune de învățare în aproape doi ani de pandemie, a avertizat secretarul de stat pentru… Cititi mai multe aici: Elevii din Marea Britanie, obligați să poarte mască la școală până pe 26 ianuarie și să se … […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE