În perioada 17-19 noiembrie, s-a desfășurat în Moneasa, județul Arad, cea de-a XV-a ediţie a Sesiunii Internaționale de referate și comunicări științifice „Educația Fizică și Sportul-Prezent și Perspective“, care a cuprins şi ateliere teoretice și practice de formare a arbitrilor de oină.
„Manifestarea științifică, o emblemă a Asociației Profesorilor de Educație Fizică și Sport din județul Arad, care de-a lungul anilor a adunat specialiști și iubitori ai activităților fizice din Statele Unite, Japonia, Serbia, Ungaria, Germania etc, a fost și în acest an rezultatul unui proiect sprijinit financiar de Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad”, se arată într-un comunicat de presă remis de organizatori.
În prima zi a evenimentului a fost lansat al 30-lea numărt al revistei „Olimpia”, publicația asociației, recunoscută de Ministerul Tineretului și Sportului, Academia Olimpică Romănă și alte foruri naționale și internaționale. Și acest număr, cuprinde la fel ca numerele anterioare, aspecte metodice, științifice, istorice și preocupări curente ale membrilor asociației și simpatizanților acestora. Această apariție editorială s-a realizat cu sprijinul concret al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și al Inspectoratului Școlar Județean.
De asemenea, în cadrul evenimentului s-a discutat despre cotroversatul manual de sport pentru clasa a V-a prin intervenția conferențiarului universitar doctor Francisc Schimdt. Acesta, potrivit sursei citate a „lămurit problema mult disputatului manual de educație fizică la clasa a V-a, convingându-i printr-o bogată documentație pe cei prezenți, despre utilitatea acestuia pentru elevi, părinți și actorii procesului didactic”.
Citește și: Proiectul de metodologie privind evaluarea calității manualelor școlare, în dezbatere publică
„Domnul profesor Octavian Lupei, supranumit seniorul oinei, a condus pe durata întregului eveniment, ateliere teoretice și practice de formare a arbitrilor de oină, girate de federația de specialitate, iar cunoscutul și prietenul manifestărilor noastre, alpinistul Zsolt Torok, a captivat auditoriul cu «Ascensiunea în premieră mondială a peretelui sudic Pumori». Lucian Dincea, împreună cu profesoara Manuela Dincea, ne-au împărtășit din experiența dumnealor dintr- un sport apărut de curând: Trail Running. Doamna conferențiar doctor Doina Moț din Timișoara, a promovat olimpismul și ideile generoase ale acestuia prin tema «Educația prin valorificare». De asemenea, a prezentat participanților trei cărți de specialitate pe care dânsa le-a publicat. Antrenorul și constructorul West Reinhardt, a susținut o lucrare: «Dragon Boat-competiție și agrement», pe care a exemplificat-o cu un bogat material foto video, de la competițiile europene și mondiale în care a reprezentat cu cinste țara noastră. Împreună cu antrenorul Eugen Steiner din Germania, au pledat pentru Stand up Paddling, o nouă ramură în cadrul sporturilor nautice”, a declarat prof. Marius Ricin, preşedintele Asociației Profesorilor de Educație Fizică și Sport din județul Arad.
O demonstrație practică a aspectelor teoretice a fost făcută de către cei doi pe lacul din stațiunea Moneasa, care a atras pe lângă participanți și turiști aflați în stațiune.
Un aport important la desfășurarea evenimentului l-a avut Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, alături de inspectoratul Școlar Județean, Federația Română de Oină și Asociația Județeană de Oină.