luni, 2 decembrie 2024

CELE MAI CITITE

Ecaterina Andronescu vrea să schimbe legea educației

Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, a declarat sâmbătă, la Universitatea Politehnică din București că va lansa în luna ianuarie un proiect al noii legi al educației. 

Ministrul Educației va pune în dezbatere până la finalul lunii ianuarie draftul pentru noua lege a educației, iar documentul va sta în dezbatere publică timp de două luni.

„Eu vreau să lansez un draft de lege probabil spre sfârșitul lunii ianuarie ca să fie în dezbatere din ianuarie până în martie și vreau să discut cu toată lumea, cu grupurile parlamentare, cu părinții, profesorii”, a declarat Ministrul Educației.

Ecaterina Andronescu a avut deja întâlniri cu reprezentanții Federației Asociațiilor de Părinți, cu Coaliția pentru Dezvoltarea României și  a declarat că merge la aceste întâlniri pentru a obține de la fiecare câte o părere.

- Publicitate -

Raportul Preşedinţiei, „România educată”, cuprinde idei care nu au cum să nu fie luate în seamă.

Întrebată despre proiectul „România Educată” și cum va fi inclus acest proiect al președintelui Klaus Iohannis în viitoarea lege, Ecaterina Andronescu a spus că nu vrea să creeze conflicte și că, dacă vor exista părți bune, acestea vor fi incluse în proiect.

„Cred că toți cei care au ceva de spus cu privire la educație trebuie să spună și cei care sunt în situația să decidă la momentul acela considerând toate opiniile. N-ai cum să le știi pe toate. Poate veni o idee dintr-o școală o idee la care nu te-ai gândit. România Educată este un program pe care președintele l-a lansat. Cred că trebuie citit și ce este bun mers mai departe. Nu vreau să dezvolt situații conflictuale. Școala are nevoie de înțelegere din partea tuturor. Sunt idei pe care nu ai cum să nu le citești, să le iei în seamă, iar dacă sunt transformabile în lege să le pui în lege, nu este asta o problemă”, a declarat Ecaterina Andronescu.

Noua viziune asupra educației

Ministrul a declarat că trebuie să stabilească structura legii și că este nevoie să se scrie într-un preambul schimbările necesare educației.

„Eu deocamdată vreau să stabilesc care este structura legii, să am acceptabilitate pentru această idee. Trebuie să scriem într-un preambul viziunea pentru evoluţia sistemului? Eu cred că trebuie. Ce vrem noi de la copiii? Să le dezvoltăm personalitatea capabilă să se adapteze la schimbare, să aibă acele achiziţii necesare? Toate acestea sunt nişte provocări”, a mai spus Ecaterina Andronescu.

Întrebată în legătură cu ideea lansată de fostul ministru al Educaţiei, Valentin Popa, privind introducerea unui bacalaureat tip grilă, Andronescu a precizat că examenul de bacalaureat se dă după documentele care au fost anunţate la începutul anului şcolar. „Deci nu se face niciun fel de schimbare pe parcursul anului şcolar”, a conluzionat ministrul Educației.

- Publicitate -

6 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE