Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Cristian Pîrvulescu, afirmă că la nivelul Comisiei de Etică din SNSPA au fost primite sesizări referitoare la un comportament inadecvat al profesorului Marius Pieleanu faţă de studente, iar acestea vor fi luate în discuţie în săptămânile care urmează.
Vezi și Sociologul Pieleanu și problemele de integritate și abuz sexual
”Aşa cum a spus domnul Pieleanu, nu există în acest moment, nici eu nu ştiu să existe, la Parchet un caz. Există, însă, aşa ştiu eu, la Comisia de Etică din SNSPA o serie de sesizări care vor fi discutate de Comisia de Etică în săptămânile următoare”, a declarat Cristian Pârvulescu în contextul unei discuţii referitoare la acuzaţiile de abuz aduse unor cadre didactice din SNSPA.
De altfel, săptămâna trecută, reprezentanţii unităţii de învăţământ superior îi încurajau pe cei care au date despre eventuale derapaje ale profesorului Pieleanu de la deontologia universitară să depună sesizări.
”Comunitatea universitară din cadrul FSP, profesori şi studenţi în egală măsură, a sesizat Comisia de Etică a SNSPA privind comportamentul domnului Marius Pieleanu. Pentru o investigaţie completă şi corectă, invităm toate persoanele care consideră că domnul Pieleanu nu a respectat normele de etică şi deontologia universitară să depună sesizări. Sesizările se transmit în scris sau online pe adresa Comisiei de Etică a SNSPA: comisiadeetica@snspa.ro şi se înregistrează la registratura SNSPA”, scriau reprezentanţii Facultăţii de Ştiinţe Politice din SNSPA pe reţelele sociale.
Aceştia au dat asigurări că autoarei sau autorului sesizării i se păstrează confidenţialitatea identităţii”.