Despre cum să însoțim copiii şi să le susținem dezvoltarea se poate scrie şi discuta la nesfârșit. Pentru că acest proces depinde mereu de noi, adulții din viața lor. Modul în care noi ne raportăm la fiecare dintre ei, fie că le suntem parinţi, bunici, educatori, formatori de competenţe, antrenori sau mentori, este şi trebuie să devină pentru fiecare, un act de responsabilitate.
Acesta este contextul din care îmi propun să împărtășesc cu voi, cititorii, conceptele probate. Sper să le găsiți de folos indiferent dacă aveți vreunul din rolurile de mai sus sau sunteți simplu observator al societății noastre.
Importanţa raportului copil-adult
Nu cu mult timp în urmă, am avut prilejul să-l întâlnesc pe Mark Alter, profesor în psihologia educației de la New York University. Știm cu toții, fără să fim specializați în acest domeniu, cât de importantă este formarea copilului în prima perioadă de viața, în intervalul de vârstă 0-3 ani. Dar cu cât avem mai multe argumente științific probate, parcă devenim mai conștienți de acest lucru, aşa că vă las aici câteva cifre: 700 de sinapse/secundă se produc în creierul uman în primele 18 luni de viață. Intervenția şi experiențele copilului în primii trei ani de la naștere influențează major modul în care acesta se dezvoltă ulterior din punct de vedere comportamental, educațional şi fiziologic.
Revenind la exemplele din viața de zi cu zi, în ultimii șase ani am avut prilejul să cunosc şi să analizez împreună cu colegele mele, psihologi specializați în dezvoltarea copilului, sute de copii şi familiile lor, sau contexte în care aceștia s-au format.
Principiul de la care plec mereu este acela al raportului copil-adult şi modul în care adultul impactează dezvoltarea copilului.
Dacă persoanele din proximitatea copilului sunt sau generează stres asupra acestuia prin modul în care se manifestă sau se simt, are un impact direct asupra dezvoltării cognitive, emoționale, psihice şi fiziologice a acestuia. Adultul care a trecut prin experiențe improprii în această perioadă de vârstă poate manifesta probleme de sănătate inclusiv diabet, hipertensiune, obezitate, accident cerebral sau chiar diferite forme de cancer, conform datelor evidențiate de un studiu al Center on the Developing Child al Harvard University
Am întâlnit copii care au fost înconjurați de dragoste în mediul familial dar care s-au izbit tragic de comportamente improprii, sau măcar diferite de nevoile lor, atunci când au fost integrați în sistemul educațional (creșă, grădiniță, școală). Modul de a reacționa al acestora a căpătat treptat caracteristici care nu erau explicabile în raport cu istoricul familial. Scopul exemplificării este departe de a blama sau a evidenția extremele, dar cu siguranța rămâne acela de a realiza cum şi cât putem clădi sau zdruncina construcția individului. Peste ani, acesta devine la rândul său părinte, educator, coleg, responsabil de activitățile altor persoane.
Dacă un copil preșcolar este mult influențat de mediu, întrucât capacitatea sa de a se adapta este elastică în raport cu cerințele adultului, pe măsură ce face pași către vârsta școlară acesta îşi câștigă treptat un teritoriu egal cu al celui care îl formează.
Etapele de dezvoltare sunt rafinat teoretizate, dar încercați să vă imaginați că în perioada școlară, pe măsura experiențelor acumulate, cât şi a personalității copilului, relația sa cu adultul capătă o dimensiune clară. Cu alte cuvinte, fiecare din interlocutori are nevoie să-şi exercite opiniile şi acțiunile, iar adultul are nevoie să se adapteze la nevoile copilului în aceeași măsură în care se așteaptă ca şi copilul să facă acest lucru raportat la așteptările lui.
Vorbesc despre acest exercițiu permanent care se bazează pe înțelegere, răbdare, suport şi alte comportamente care contribuie la relația copil-adult. În cazul în care relația nu este una funcțională, sau mai grav dar totuși realist, inexistenţa relației marchează dezvoltarea copilului, atunci şi rezultatele pot deveni contradictorii. Copiii neastâmpărați, obraznici sau neintegrați, sunt cu ușurință etichetați, iar la sursa acestei schimbări stă o inadecvare relațională.
În etapa preadolescenţei, când mulți factori solicită copilul, acesta poate părea neatent sau, în opoziție, excesiv de implicat în activitățile curente. Interesele lui se diversifică iar copilul ascultător de până atunci caută să-şi câștige treptat independenţa. Îşi exprimă opiniile mai explicit şi devine un interlocutor extrem de agreabil, sau care îl pune deseori în disconfort pe adult.
Totuși, un capitol îndelung dezbătut în psihologia copilului rămâne, trebuie să recunoaștem, adolescenţa sau etapa de licean. Tot ceea ce ai clădit în etapele de preșcolar şi elev, rămâne să se confirme sau infirme, în relația cu adolescentul.
Profesorul nu poate susține prin autoritate ceea ce nu câștigă prin respect reciproc. Părintele nu se regăsește în viața adolescentului dacă nu a lăsat treptat spațiul de creștere al acestuia. Intervalul de vârsta 14-18 ani este garantat cel în care fiecare dintre noi ne identificăm cu “eu pot” şi “eu știu”. La polul opus sunt constrângerile şi sfaturile inutile. Discuțiile de calitate bazate pe empatie şi acceptare pot susține realmente relația funcțională cu tânărul care rămâne copilul, nepotul, elevul tău.
Revenind la cele relatate la începutul eseului, suntem în relația pe care o clădim. Pe parcursul întregii vieți creștem. Atât noi, cât şi copiii sau elevii noștri. Învățăm unii de la alții. Depinde ce. Depinde şi cum. Contextul care facilitează învățarea (diferit de educația în sine) este iarăși, semnificativ. Despre acest subiect promit să revin într-un alt articol. Sunt multe studii care dovedesc că luăm cu noi, într-un bagaj permanent, experiențele care ne-au construit individual. Cum le pregătim ca ele să fie benefice şi utile în drumul nostru, fără să ne dorim să le abandonăm lucrând comportamental, e un scop în sine dacă ţi-ai asumat unul din rolurile precizate, sau oricare altul prin care contribuie la dezvoltarea copiilor.
Gândește mereu. Apleacă-te asupra nevoilor celuilalt înainte de a te preocupa de ale tale. Tu ești adult. Nici experiențele tale nu-ţi sunt toate de folos. Încearcă să nu le repeți pe cele care nu-ţi sunt amintiri plăcute şi vei rămâne un partener de încredere pe drumul vieții pentru copiii a căror călăuză ești.
