Educația de azi șlefuiește destinele de mâine

30 iulie 2016

Autoportretul timpului meu

Un om la care țin tare mult îmi reamintește adesea că meseria este brățară de aur.

Aș vrea să cred că se pune preț pe valori și că oamenii buni nu pier.

Trăiesc un vis pe care doar unii l-au străbătut până la capătul lumii.

Cred că se poate izbândi doar fiind cel mai bun. Sunt convins că putem excela doar într-un singur domeniu.

Cert este un lucru, anume că nu trebuie să ne oprim din învățat.

Viața ne dă mii și mii de teste, iar noi trebuie să fim pregătiți, deoarece vom urma noi și noi etape.

De fiecare dată trebuie să ne facem update-ul.

Mulți nu înțeleg acest lucru și, după părerea mea, datorită lor, stagnează evoluția unei întregi generații.

Eu consider că doar sfârșitul cel de pe urmă ne va încheia definitiv activitatea și cunoașterea.

 
Sunt oameni care trec prin viața noastră călători și unii care poposesc.

De la toți avem câte ceva de învățat, însă ultimii vor fi mărturie timpului nostru și ne vor îndruma sau urma pașii.

Nu trebuie să trăim urât, căci urma pașilor noștri va lăsa urme adânci în sufletele celorlalți și trebuie să ținem cont că vor marca destine.

 

Astăzi mă uit în urmă și analizez frânturi de trecut.

Cern unele de altele, bune de rele. Nu știu să le deosebesc, dar cert este că nu privesc către dânsele cu capul plecat.

Privesc înainte cu fruntea sus, cu demnitate și nu mă tem ca unii să strige după mine cu gesturi nedemne și rușinoașe.

 
De ce să observ neghina din ochiul altei persoane sau să bag bățul prin gard în curtea altuia?

Las asta în seama necopților care, fără ezitare se duc și îndrugă verzi și uscate prin locuri obscure pentru deplina lor ascensiune.

 
Negreșit vor izbândi, căci, așa cum îmi spunea un profesor de-al meu în facultate cu mulți ani în urmă, “strâmbii i-au mâncat pe drepți”.

 
Neiertător ar fi faptul că unii spun neadevăruri și se înfruptă din roadele minciunilor, dar cine suntem noi să îi judecăm?

 
Din pântecele cățelelor se nasc ființe care mârâie, latră și mușcă.

Nu poți îmblânzi niciodată ceea ce Dumnezeu a lăsat să fie sălbatic. Este împotriva firii.

Îmi doresc să am discernământ și să îmi călăuzesc pașii după o conduită bună, care să nu afecteze integritatea nimănui.

 
Astăzi, frapat, observ cum au zburat anii, nebunii. Mă opresc în loc și cuget. Sunt doar eu cu mine. Privesc nostalgic în oglindă spre tâmplele cărunte ale tinereților mele.

 
A fost un timp în care credeam că munții se pot muta din loc, am fost copil și credeam că Moș Crăciun intră pe horn și ne lasă cadourile sub brad.

Au fost ani petrecuți cu bunicii, când îi vedeam nemuritori și mă bucuram de prezența lor. Au fost aievea, iar acum sunt doar povești. Le port în suflet și în gând.

 
Astăzi sunt realist și privesc cu ochii larg deschiși către viitorul pe care trebuie să îl construim împreună, uniți și cu responsabilitate.

 
Ajunge! A trecut prea mult timp, plin de experimente!

(69 vizualizari)

Apreciază pagina de Facebook PedagoTeca.ro:


Articole inrudite