Ce evenimente importante au fost anulate sau amânate din cauza COVID-19?

0

COVID-19 s-a răspândit fulgerător în multe țări ale lumii, reprezentând un obstacol în organizarea evenimentelor de amploarea ce presupun implicarea unui număr mare de oameni.

Motivul principal fiind faptul că riscul contaminării în asemenea împreujurări este mult mai mare. Iată o listă cu cele mai importante festivaluri, evenimente și concerte de nivel internațional, care au fost anulate în ultima perioadă:

Târgul de Carte din Leipzig

Salonul Cărţii din Leipzig, la care erau aşteptaţi 2 500 de expozanţi din 51 de ţări a fost anulat. Târgul de Carte de la Leipzig, al doilea cel mai mare eveniment de acest fel din Germania, evenimentul urma să aibă loc între 12 şi 15 martie, ediţia fiind dedicată literaturii sud-est europene. Anul trecut, Leipzig Book Fair a atras 286.000 de vizitatori.

 

Jocurile Olimpice

Ministrul japonez al Jocurilor Olimpice, Seiko Hashimoto, a afirmat că există soluţia ca Jocurile Olimpice de la Tokyo, programate în perioada 24 iulie-9 august, să aibă loc mai târziu, dacă epidemia de coronavirus ameninţă desfăşurarea competiţiei polisportive.

SXSW – Evenimentul anual 

SXSW (South by Southwest) evenimentul anual al culturii pop fusese programat pentru perioada 13-22 martie. Organizatorii au anulat evenimentul spunând că se simt responsabili pentru mulțimi de oameni care se vor aduna împreună, în contextul în care numărul de cazuri de coronavirus crește în întreaga lume.

Evenimnetul presupune este o conglomerație anuală de film paralel, media interactivă și festivaluri și conferințe de muzică organizate în comun, care au loc la jumătatea lunii martie în Austin, Texas, Statele Unite.

 

Eurovision

Vineri, autoritățile daneze au cerut anularea evenimentelor la care participă mai mult de 1 000 de persoane pentru a limita răspândirea coronavirusului. Danemarca își va alege cântărețul și melodia cu care va participa la Eurovision fără public, iar meciurile de fotbal de prima divizie se vor juca fără spectatori.

 

EURO 2020

 

Damiano Tommasi, președintele Asociației Fotbaliștilor Italieni, a afirmat că: „UEFA ar trebui să ia în calcul amânarea EURO 2020, pentru a le da timp campionatelor interne să se termine. Problema coronavirusului nu afectează doar Italia.

 

Festivalul Tomorrowland

Evenimentul a fost anulat pe măsură ce epidemia afectează amânarea a tot mai multe concerte, festivaluri, spectacole din toată lumea. Ediţia de iarnă a festivalului Tomorrowland ar fi trebui să se desfășoare în Franţa.

 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here