Şapte campioni sportivi şi olimpici mondiali la ştiinţe s-au înscris la Universitatea din Bucureşti

2
universităților-universități-Universitatea-București-ordonanta-cod-pen-politica-anti-romaneasca
Universitatea București

Şapte campioni sportivi şi olimpici mondiali la ştiinţe s-au înscris la facultăţile Universităţii din Bucureşti, urmând să beneficieze de bursele de performanţă lansate anul acesta şi de condiţii speciale pe parcursul anilor de studiu.

Potrivit AGERPRES, cei şapte fac parte din prima generaţie de bursieri de performanţă ai Universităţii din Bucureşti şi vor primi burse în valoare de 1.500 de lei (medalie de aur/locul I), 1.250 de lei (medalie de argint/locul II) şi, respectiv, 1.000 de lei (medalie de bronz/locul III), precum şi posibilitatea de a ocupa un loc finanţat prin granturi de studii, beneficiind de statut de loc special.

Fiecare olimpic va avea, la nivelul facultăţii în care va studia, un mentor ales dintre cadrele didactice, care îi va ghida parcursul pe durata celor trei ani de studiu.

„Performanţele campionilor care au optat pentru Universitatea din Bucureşti indică, şi ele, interdisciplinaritatea care caracterizează evoluţia olimpicilor, de la matematică sau informatică, la karate shotokan, rugby sau înot”, se evidenţiază în comunicatul citat.

Olimpicii brăileni vor fi premiați de Consiliul Județean și de Primăria Brăila

Multiplul campion mondial la înot David Popovici a ales Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, iar Lucia Rîşnoveanu, multiplă olimpică la Matematică, a ales Facultatea de Matematică şi Informatică.

Mihnea Andreescu, multiplu olimpic la informatică, a ales şi el Facultatea de Matematică şi Informatică, iar Mircea Munteanu, multiplu campion la rugby, a ales Facultatea de Administraţie şi Afaceri.

Celor patru li se adaugă doi olimpici internaţionali la Matematică şi un campion mondial la karate shotokan, care au ales Facultatea de Matematică şi Informatică.

„Universitatea din Bucureşti susţine performanţa şi campionii din toate domeniile. Suntem onoraţi să ne asociem cu mari campioni şi mari caractere precum David Popovici şi să contribuim la educaţia şi la formarea lor profesională în paralel cu participarea la concursuri şi competiţii ştiinţifice sau sportive. Noul nostru program de burse de performanţă pentru medaliaţii la olimpiadele ştiinţifice şi la marile concursuri sportive a început cu admiterea a şapte medaliaţi excepţionali, patru medaliaţi la olimpiade internaţionale academice şi trei campioni în sport şi va continua în sesiunea din septembrie, când îi vom aştepta inclusiv pe cei care vor fi medaliaţi la competiţiile din această vară. România are nevoie de elite care să rămână în ţară, să inspire şi să conducă tinerele generaţii”, a declarat rectorul Marian Preda, citat în comunicat.

2 comentarii

  1. […] Şapte campioni sportivi şi olimpici mondiali la ştiinţe s-au înscris la facultăţile Universităţii din Bucureşti, urmând să beneficieze de bursele de performanţă lansate anul acesta şi de condiţii speciale pe parcursul anilor de studiu. Potrivit AGERPRES, cei şapte fac parte din prima generaţie de bursieri… Cititi mai multe aici: Şapte campioni sportivi şi olimpici mondiali la ştiinţe s-au înscris la Universitatea din Bucur… […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here