BACALAUREAT 2018. 13 candidați din Capitală au fost eliminați

0
Bacalaureat 2018. 13 candidați din Capitală eliminați

Treisprezece candidați au fost eliminați în Capitală de la probele scrise ale celei de-a doua sesiuni a Bacalaureatului, pentru tentativă de fraudă sau încălcarea metodologiei de examen, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Marian Banu.

Potrivit acestuia, patru candidați au fost eliminați de la proba scrisă la Limba și literatura română, patru de la proba obligatorie a profilului, iar cinci de la proba la alegere a profilului și specializării.

În zilele de 24 și 27 august se desfășoară evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, urmată de evaluarea competențelor în limba maternă în 28 august. Totodată, în intervalul 29 – 30 august, are loc evaluarea competențelor digitale, iar evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională este programată în zilele de 30 și 31 august.

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 1 septembrie, până la ora 12.00. În aceeași zi, vor putea fi depuse contestațiile, între orele 12.00 și 16.00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 6 septembrie.

Citește și Ziua în care Regele Mihai l-a arestat pe Mareșalul Antonescu

Potrivit MEN, cei eliminați din examen nu vor mai putea participa la probele următoare și vor fi lipsiți de posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. De asemenea, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probele scrise și obținerea notei 5 la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 cel puțin la probele scrise.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here