A murit Dumitru „Dan” Lucinescu, inginer și profesor, unul dintre artizanii Centralei Nucleare de la Cernavodă

0

Centrul de Studii în Istorie Contemporană anunţă că a murit Dumitru „Dan” Lucinescu (1927-2020), fost deţinut politic şi victimă a fenomenului Piteşti. Înmormântarea va avea loc joi, în Cimitirul Bellu Ortodox.

Dan Lucinescu s-a născut în Botoşani, iar în adolescenţă a urmat Şcoala de Zbor de la Sânpetru, Braşov, obţinând toate brevetele de aviaţie încă din adolescenţă. După absolvirea Liceului Militar „Ştefan cel Mare” din Cernăuţi s-a înscris la şcoala militară de ofiţeri de aviaţie, la care a fost forţat să renunţe în toamna anului 1945.

S-a înscris ca student la două facultăţi, la Matematică şi la Fizică-Chimie, însă a fost arestat la 24 aprilie 1948 în urma legăturilor pe care le avea cu o serie de legionari din zona Moldovei, printre care şi Alexandru Bogdanovici, iniţiatorul „reeducării” de la Suceava. A fost condamnat la 15 ani de muncă silnică şi închis, pe parcursul anilor, la Siguranţa Târgu Neamţ, Galata, Iaşi, Suceava, Jilava, Piteşti, Gherla şi Aiud.

Întreagă familie a fost afectată de represiune: averea le-a fost confiscată, tatăl a fost trimis în domiciliu obligatoriu, mama şi una dintre surori au fost închise, cealaltă soră, studentă la Medicină, a fost nevoită să abandoneze facultatea. După eliberare, Lucinescu a fost urmărit de Securitate timp de peste 20 de ani.

A reuşit să îşi termine studiile şi a absolvit cu notă maximă Facultatea de Mecanică din Bucureşti, simţindu-se motivat să lupte împotriva acuzaţiilor regimului la adresa deţinuţilor politic.

După eliberare, a fost lector la Politehnică şi pe platforma Măgurele şi şeful laboratorului central de izotopi al Grupului de Şantiere Montaj Bucureşti. A scris peste 300 de lucrări ştiinţifice şi a inventat o tehnologie specială pentru Centrala de la Cernavodă, conform pitestiprison.org. Pe vremea când era inginer, a elaborat tehnologiile de control nedistructiv (NDT) pentru grupul nr. 1 de la Centrala Nucleară Cernavodă şi indicatorii de calitate a imaginii (ICI).

Revoluție în fizică cu o nouă tehnologie a accelerării de particule

Tot el este autor a patru invenţii brevetate în ţară şi în străinătate, cea mai importantă fiind focalizarea fascicolului de ultrasunete, care a permis apariţia aparaturii şi tehnicilor medicale bazate pe ultrasunete (determinarea sexului fătului, chirurgia bazată pe ultrasunete etc.).

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here