A EDUCA nu este doar o activitate oarecare, asimilata unei slujbe sau job, la rând cu celelalte din sistem. A educa cere măiestrie și are o măreție pe care educatorul trebuie sa o pună în actul educației și sa o transmită celui ce face obiectul acestui act.
A educa reprezinta un proces complex ce implică anumiți factori imperios necesari de a fi luați în calcul. Acest proces prezintă doua aspecte majore:
- Autoeducarea/ educarea de sine – proces în care cel ce educă este în același timp un factor activ și unul pasiv;
- Educarea celorlalți – proces în cadrul căruia cel ce educă este doar un factor activ.
Exista și un al treilea factor, secundar, reprezentat de condiția de „a fi educat’’, în sensul de a fi supus actului de educație, când subiectul se afla în postura de pasiv în cadrul procesului în discuție.
În cazul „autoeducării”/ „educării de sine”, întreaga responsabilitate revine celui care comite acest act, respectiv ție însuti. Tu singur decizi ce să cauți, ce să urmărești și, în final, ce să selectezi în vedera satisfacerii propriilor nevoi. Singura problemă ar fi că, uneori, se întâmplă sa nu prea ne dam seama de propriile nevoi. Dată fiind situația, se naște întrebarea: Avem sau nu avem nevoie de o orientare în vederea selectării judicioase a opțiunilor noastre?
Majoritatea educatorilor ar opina că acest lucru se impune neapărat și, personal, subscriu acestei păreri. Deci, avem nevoie sa fim supuși educării. De către părinți, profesori, prieteni grijulii și săritori.
Suntem educați nu numai prin oferirea de exemple bune. Multele și gravele probleme cu care ne confruntăm la tot pasul, exemplele negative ne dau lecții, ne învață minte, cum s-ar spune, și astfel noi deprindem cum sa depășim astfel de momente și situații și să facem pasul mai departe, nițel sau mult mai educați și instruiți decât înainte.
„Educarea celorlalți”, când situația se complică
Când vorbim despre „educarea celorlalți”, situația se complică mai mult decât pare. Apar numeroase întrebări referitoare la proces în ansamblul sau precum și o implicare a mai multor factori.
În primul rând, „cine” sunt cei ce s-ar cuveni, trebui sau urmează sa fie educați? Cine sunt cei ce reprezintă individul/indivizii-țintă?
Apoi, „cine” ar trebui, trebuie sau urmează sa presteze aceasta munca?
„Din ce” ar trebui sau chiar trebuie cu necesitate să fie alcătuite conținuturile pachetului educațional?
„Cum” ar trebui sau trebuie efectiv dus la îndeplinire procesul pe ansamblul sau?
„Ce mijloace sau procedee educaționale” ar trebui sau ar putea fi aplicate, folosite în vederea obținerii unui standard înalt al performanței în educație?
Iar întrebările ar putea continua…
Citește și: Eminescu: despre educație, lipsa de autoritate și golul moral
Odată aflate răspunsurile, A EDUCA ar trebui sa devină un proces mult mai la îndemână, mult mai accesibil.
Dar, mai întâi de toate, trebuie sa nu omitem faptul că a educa nu este un proces cu sens unic, ci el implică interacțiune, pasul următor fiind determinat de feedback-ul pe care educatorul îl primește în mod permanent din partea subiectului.
În fine, ultimul aspect, dar nu și ca importanță, îl reprezintă noțiunea de a educa din perspectiva bipolarității sale.
Astfel, „a educa”(1) = a face (când „a face” înseamnă a adăuga informații folositoare cunoștințelor pe care individul le posedă deja) și „a educa”(2) = a strica, a anihila, a extirpa, a desființa (unde toate aceste accepțiuni ale termenului înseamna fie a repara ceea ce genetic este greșit, fie ceea ce deja sau anterior a fost greșit învățat sau ambele situații deopotrivă).
Dezvățarea de obiceiurile asimilate anterior din cauza unei educații greșite este o sarcină destul de anevoioasă, deoarece implică distrugere plus reconstrucție, la care se adaugă un întreg pachet de motivații, scopuri și consecințe.
Un bun educator trebuie să fie în stare sa pună în joc toată priceperea sa pentru a căpăta încrederea subiectului, a crea situații de învățare corespunzătoare obiectivelor, a determina schimbarea dorita și a nu abandona sarcina înainte de atingerea finalității actului de educare.
„A educa” este actul prin dialectica căruia adăugăm valoare, clădim personalități, devenim și contribuim la devenirea celor din jur.
Autor: Suavina Hazu, fost profesor de limbi străine
