Aproximativ 153.000 de cereri depuse pentru clasa pregătitoare, după prima etapă de înscrieri

0
copii-elevi-școală-clasă

Minisiterul Educaţiei Naţionale anunţă că, în prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare, au fost depuse aproximativ 153.000 de cereri pentru anul şcolar 2018-2019, urmând ca în perioda 12-18 aprilie să aibă loc a doua etapă pentru depunerea solicitărilor.

Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei, au fost depuse, la nivel naţional, aproximativ 153.000 de cereri.

Dintre acestea, 130.000 (84,8%) vizează copii cu vârsta de 6 ani (împliniţi până la data de 31 august 2018, inclusiv), iar peste 23.000 de cereri (15,2%), copii cu vârsta de 6 ani (împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2018).

Lista copiilor înmatriculaţi, informaţii privind numărul locurilor rămase libere şi situaţia copiilor neînscrişi după prima etapă vor fi afişate în unităţile de învăţământ şi pe site-urile acestora, respectiv ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în data de 30 martie. A doua etapă este programată în perioada 12 – 18 aprilie, rezultatele urmând a fi afişate în data de 23 aprilie. Între 24 aprilie şi 4 mai, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea etapei a doua„, reiese dintr-un comunicat al instituţiei.

Conform sursei citate, a doua etapă este rezervată părinţilor copiilor care nu au fost înscrişi în prima etapă sau care nu au participat la această etapă, cererile fiind completate din nou, în funcţie de locurile disponibile, potrivit Ministerului Educaţiei.

Cererea-tip se poate completa online sau la secretariatul unităţii de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului, în interiorul perioadelor din calendarul aprobat de Ministerul Educaţiei. Validarea cererii-tip este obligatorie şi are loc în unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea, în prezenţa acestuia şi a cel puţin unuia dintre membrii comisiei, zilnic, între orele 8 – 18:00 (luni-vineri).

Fiecare locuinţă este arondată unei unităţi de învăţământ din proximitate – şcoala de circumscripţie.

Inspectoratele şcolare judeţene, respectiv Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti au responsabilitatea organizării sau, după caz, a reorganizării circumscripţiilor.

În clasa pregătitoare pot fi înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2018, inclusiv. La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2018, inclusiv, pot fi înscrişi dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.

sursa Mediafax

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here