1.000 de oameni au petrecut 1 Mai în Muzeul Dumbrava Sibiului unde şapte meşteri au făcut demonstraţii

1
ministerul-culturii-mestesuguri-populare

Aproape 1.000 de oameni au ales să petreacă 1 Mai în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, unde şapte meşteri tradiţionali au făcut demonstraţii de măiestrie, învăţându-i pe vizitatori să picteze mobilier şi icoane pe sticlă sau să realizeze oale de lut şi jucării ecologice, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al muzeului, Cosmin Călinescu.

Potrivit sursei citate, dacă nu ar fi plouat toată ziua, numărul vizitatorilor ar fi fost mai mare în muzeu.

Până duminică, în Muzeul în aer liber au loc ateliere meşteşugăreşti interactive, între orele 10.00 şi 18.00.

Citeste: Ce citesc românii. Harta României în cărți citite

„În cadrul acestei acţiuni, vizitatorii vor putea participa la confecţionat opinci, jucării ecologice, împletit paie, olărit, mobilier pictat, prelucrarea lutului, pictat icoane pe sticlă, împletit nuiele şi prelucrat lemn, dogărit alături de zece meşteri tradiţionali. Acest program de animaţii culturale are rolul de a promova şi de a susţine cultura şi arta tradiţională, precum şi de a pune în valoare patrimoniul muzeal din Muzeu prin activităţi practice. Accesul la toate atelierele se va face în baza biletului de intrare în Muzeul ASTRA. Menţionăm faptul că în urma participării la Animă ASTRA vizitatorii vor rămâne cu propriile creaţii din cadrul atelierelor meşteşugăreşti”, se arată într-un comunicat de presă al muzeului.

Muzeul în aer liber este deschis între orele 08.00 – 20.00. Accesul cu bicicletele va fi între orele 08.00 – 10.00 şi 18.00 – 20.00.

Este permis accesul cu câinii de talie mică şi mijlocie doar ţinuţi în lesă.

un comentariu

  1. […] Aproape 1.000 de oameni au ales să petreacă 1 Mai în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, unde şapte meşteri tradiţionali au făcut demonstraţii de măiestrie, învăţându-i pe vizitatori să picteze mobilier şi icoane pe sticlă sau să realizeze oale de lut şi jucării… Cititi mai multe aici: 1.000 de oameni au petrecut 1 Mai în Muzeul Dumbrava Sibiului unde şapte meşteri au făcut demons… […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here