Vocea unui preot egiptean mort de 3000 de ani a fost refacută cu ajutorul corzilor vocale sintetice

0

Cercetătorii au reprodus vocea preotului Nesyamun care a trăit acum 3000 de ani cu ajutorul unor corzi vocale artificiale.

Vocea preotului Nesyamun a fost reprodusă sub forma unui scurt sunet, care amintește de behăitul unei oi.

Oamenii de știință cred că preotul, care a trăit în Teba în secolul 11 ÎH, în timpul domniei volatile a lui Ramses XI, ar fi avut nevoie de o voce puternică pentru îndatoririle sale rituale.

Pe baza inscripțiilor găsite în mormântul lui Nesyamun s-a stabilit că acesta era preot și scrib. Printre inscripțiile descifrate de pe sarcofagul său se numără și dorința sa de a „vedea și de a vorbi cu zeii la fel cum a făcut și în timpul vieții sale robotitoare”.

Nu au reușit să reproducă acest lucru, ci tonul vocii sale, cu ajutorul unei replici 3D a tractului său vocal, care a fost scanat pentru a stabili dimensiunile precise. Această replică a fost conectată la un laringe electronic, pentru a obține vocea artificială.

Este, probabil, primul proiect de acest fel care redă cu succes vocea unei persoane decedate. Cercetătorii speră ca în viitor să poată folosi modele create pe computer pentru a recrea propoziții întregi cu vocea lui Nesyamun.

Sunetul vocii lui Nesyamun a fost făcut public în urma unui studiu coordonat de D.M. Howard, de la departamentul de inginerie electronică al Universității din Londra, și de profesorii de la departamentul de arheologie al Universității din York, J. Schofield, J. Fletcher și S. A. Buckley, ca și de K. Baxter, din partea galeriilor și muzeelor din Leeds, și de G. R. Iball, din partea departamentului de fizică medicală al Facultății de Medicină din Leeds.

Această tehnică „ne-a dat șansa unică să auzim sunetul vocii cuiva crare a murit demult”, a spus Joann Fletcher. Ea a adăuat că Nesyamun își dorea să fie auzit și în viața de după moarte, care era parte din religia egiptenilor.

„E scris pe sarcofagul său, este ceea ce-și dorea. Într-un fel, am reușit să-i îndeplinim dorința”, a adăugat ea.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here