Și în acest an Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MECS) va derula Programul național de protecție socială „Bani de Liceu” pentru sprijinirea elevilor din licee și școli de artă și meserii. Programul presupune acordarea lunară a unei sume de 180 de lei către elevii proveniți din familii cu venituri foarte mici.
Calendarul programului
Dosarele elevilor eligibili pentru „Bani de liceu” pot fi depuse la secretariatele școlilor în perioada 15 septembrie – 1 octombrie. Lista cu elevii beneficiari va fi afișată pe 28 octombrie, după ce vor fi efectuate anchete sociale cu scopul verificării eligibilităţii acestora. Primele plăţi se vor face în luna noiembrie şi vor include și sumele pentru perioada 15 septembrie-31 octombrie. Anul trecut au beneficiat de acest sprijin financiar peste 60.000 de elevi.
Citește și Schimb de experiență gratuit pentru liceeni români în SUA
Criterii de eligibilitate
Pentru se putea înscrie în acest program, elevii trebuie să se afle în întreţinerea unor familii al căror venit lunar brut pe membru al familiei realizat în ultimele 3 luni înaintea depunerii cererii este de cel mult 150 de lei. Banii vor fi acordaţi elevilor atât în perioada cursurilor şcolare, cât şi în perioada pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat.
Mai multe informații pot fi găsite pe site-ul Ministerului Educației la secțiunea dedicată programului.