Începând cu anul 2024, alocațiile elevilor se majorează, a anunțat guvernul această majorare. Cu toate că este posibil să nu se întâmple începând din luna ianuarie, ci în luna martie, la fel ca în cazul pensiilor. Alocațiile vor fi majorate diferențiat, în funcție de vârsta elevilor.
Câți bani vor primi elevii în 2024
În prezent, copiii cu vârsta de până la 2 ani sau cu handicap beneficiază de o alocație lunară de 631 de lei. Copiii cu vârste cuprinse între 2-18 ani, precum și tinerii peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale, primesc o alocație lunară de 256 de lei. Copiii cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani, care suferă de un handicap vor primi 631 de lei, față de cea de 600 de lei, valabilă în anul 2022.
Conform legislației actuale, alocațiile pentru elevi vor fi majorate diferențiat în funcție de vârsta acestora.
Potrivit DCNews, alocația lunară de plasament a fost majorată în 2022. Concret, drepturile bănești ale unui copil plasat într-o familie, la o persoană sau la un asistent material sunt în cuantum de 950 de lei.
Citește și: Se scumpesc cazările în căminele pentru studenți
Titularul dreptului la alocația de stat este copilul, potrivit legii, însă banii sunt încasați, de regulă, de unul dintre părinți. Plata alocației poate fi făcută fie prin mandat poștal, fie prin transfer bancar.
Când se procesează plata alocației
În ultimii ani, plata alocației s-a procesat în data de 8 a lunii, pentru luna precedentă. În situația în care ziua de 8 pică în weekend, banii vor fi virați fie vineri, fie luni.
Deși Guvernul a anunțat că alocațiile vor crește de la 1 ianuarie 2024, nu este exclusă posibilitatea ca majorarea să se facă din martie, după ce INS anunţă oficial rata inflaţiei din anul precedent.
Potrivit capital.ro, alocațiile de stat pentru copii achitate în luna iulie 2023 au însumat aproape 1,046 miliarde de lei. Suma medie plătită a fost de 297,45 lei/beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
În iulie 2023, au beneficiat de acest ajutor 3.516.250 de copii. Cei mai mulţi au fost din Bucureşti (360.762 de copii) şi din judeţele Iaşi (191.869 de copii), Suceava (132.270 de copii), Constanţa (123.109 de copii) şi Bacău (121.498 de copii).
Suma medie plătită a avut cea mai mare valoare în judeţele Caraş-Severin – de 303,70 lei, Botoşani (de 303,55 lei) și Ilfov (de 301,70 lei).
Sursa: a1.ro