Reguli pentru Evaluarea Națională 2021

1
Foto: gds.ro

Evaluarea Națională se va desfășura fără control epidemiologic și fără ca intrarea elevilor în școli să fie condiționată de măsurarea temperaturii, a anunțat la Digi24 ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Nici în săli, între bănci, nu vor mai fi panouri de plexiglas, a precizat ministrul Educației.

„Regulile care rămân însă obligatorii sunt păstrarea distanței și purtarea măștii.

Pandemia nu a trecut, examenul se va desfășura cu respectarea regulilor de protecție sanitară specifice spațiilor închise, cu prezența fizică, fără triaj, termometrizare, sau alte lucruri, panouri de plexiglas care au fost impuse anul trecut”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul a spus că subiectele vor fi adaptate la specificul acestui an școlar total atipic, la fel ca testele de antrenament.

„Gradul de dificultate nu va fi mai mare sau mai mic, dar materia a fost adaptată”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Vezi și Cercetători de la Universitatea Tehnică din Cluj lucrează la primul sistem robotic de curățare a deșeurilor de pe fundul oceanului

Elevii de clasa a VIII-a se pot înscrie până pe 11 iunie pentru a susţine Evaluarea Naţională, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Examenul începe pe 22 iunie, cu proba la Limba și Literatura Română.

 

Calendar Evaluare Naţională 2021

07 – 11 iunie 2021 – Înscrierea la evaluarea naţională
22 iunie 2021 Limba şi literatura română – probă scrisă
24 iunie 2021 – Matematica – probă scrisă
25 iunie 2021 – Limba şi literatura maternă – probă scrisă
29 iunie 2021 (până la ora 14:00) – Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor
29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) – Depunerea contestaţiilor
30 iunie – 4 iulie 2021 – Soluţionarea contestaţiilor
4 iulie – Afişarea rezultatelor finale

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: digi24.ro

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here