Numărul rectorilor de universităţi din întreaga ţară care sprijină nominalizarea lui Valentin Popa ca ministru al Educaţiei Naţionale a ajuns duminică la 45, după ce încă 15 au semnat scrisoarea deschisă de susţinere a acestuia în funcţia respectivă, document care sâmbătă avea 30 de semnatari.
“Cu o experienţă de peste 25 de ani în educaţie, domnul profesor Valentin Popa a parcurs toate etapele carierei academice, afirmându-se ca un cadru didactic şi cercetător de prestigiu în domeniul său de activitate. Activitatea managerială a domniei sale a debutat în anul 2004, fiind încununată prin alegerea ca rector al Universităţii ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava, dar şi ca preşedinte al consorţiului ‘Academica Plus’, care reuneşte 11 universităţi din România“, se arată în scrisoarea deschisă.
Potrivit semnatarilor, Valentin Popa a reuşit transformarea Universităţii “Ştefan cel Mare”, care oferă “un climat potrivit pentru performanţă în dezvoltarea profesională”. “Cu o personalitate dinamică, de luptător, alături de întreaga comunitate academică, domnul rector Popa a reuşit transformarea Universităţii ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava în ceea ce este astăzi: un număr dublu de studenţi, de patru ori mai multe programe de studii, o creştere majoră a fondurilor obţinute din activitatea de cercetare şi extinderea într-un ritm alert a infrastructurii universitare. Din ce în ce mai multe cadre didactice de o valoare incontestabilă au ales să fie titulare la Suceava, inclusiv din rândurile diasporei ştiinţifice româneşti, regăsind aici un climat potrivit pentru performanţă în dezvoltarea profesională”, se mai precizează în scrisoarea deschisă.
De asemenea, semnatarii afirmă că, prin punctele de vedere exprimate în cadrul reuniunilor Consiliului Naţional al Rectorilor, Valentin Popa a susţinut excelenţa şi calitatea în educaţie, dar şi accesul echitabil la resurse, dovedindu-se “un bun cunoscător al sistemului, extrem de pragmatic şi implicat, care stăpâneşte mecanismele de funcţionare şi finanţare universitară, cu viziune strategică, ancorată în tendinţele la nivel european şi global”.
“Rectorul Valentin Popa s-a implicat în dezvoltarea legăturii între educaţia preuniversitară şi cea universitară, inclusiv prin susţinerea unor evenimente de anvergură cum ar fi Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică, organizată la Suceava în anul 2014. Sub conducerea domniei sale, Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava a dezvoltat Lectoratul de limba română de la Cernăuţi, punct de reper pentru păstrarea identităţii lingvistice şi culturale a etnicilor români din Ucraina, de o deosebită importanţă în contextul politic actual. Rectorul Valentin Popa este, de asemenea, preşedinte al consorţiului universităţilor din Moldova – România – Ucraina. Susţinem astfel numirea domnului rector Valentin Popa în funcţia de ministru al Educaţiei, competenţa academică şi managerială, verticalitatea şi implicarea profesională şi personală fiind argumentele care trebuie să stea la baza unei astfel de decizii”, au conchis semnatarii.
Documentul este semnat de: rectorul Universităţii “Transilvania” din Braşov, Ioan Vasile Abrudan, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, rectorul Universităţii “Titu Maiorescu” din Bucureşti, Smaranda Angheni, rectorul Universităţii de Artă din Bucureşti, Cătălin-Mihai Bălescu, rectorul Universităţii “Eftimie Murgu” din Reşiţa, Andrade-Ionuţ Bichescu, rectorul Universităţii “Vasile Goldiş” din Arad, Coralia-Adina Cotoraci, rectorul Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi, Iulian Gabriel Bîrsan, rectorul Universităţii de Arte din Târgu Mureş, Sorin-Ion Crişan, rectorul Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, Ioan Bondrea, rectorul Universităţii “Petru Maior” din Târgu Mureş, Călin Enăchescu, rectorul Universităţii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Valer-Daniel Breaz, rectorul Universităţii Româno-Americană din Bucureşti, Ovidiu Folcuţ. rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Nicolae Istudor, rectorul Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iaşi, Dan Caşcaval, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj Napoca, Alexandru Irimie, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Cornel Cătoi, rectorul Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad, Ramona Lile, rectorul Universităţii din Piteşti, Dumitru Chirleşan, rectorul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” Bucureşti, Nicolae Mandea, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Sorin Mihai Cîmpeanu, rectorul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti, Marian Moiceanu, rectorul Universităţii Petrol – Gaze din Ploieşti, Pascu-Mihai Coloja, rectorul Universităţii de Arte şi Design din Cluj Napoca, Radu-Marcel Moraru, Rectorul Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti, Mihnea Cosmin Costoiu, rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Diana Asinefta Moş, rectorul Universităţii “Valahia” din Târgovişte, Călin-Dinu Oros, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi, Viorel Scripcariu, rectorul Universităţii Maritime din Constanţa, Cornel Panait, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, Ioanel Sinescu, rectorul Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, Florin Pelin, rectorul Universităţii de Arte “George Ionescu” din Iaşi, Atena-Elena Simionescu, rectorul Universităţii “Babeş Bolyai” din Cluj Napoca, Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii din Craiova, Cezar Ionuţ Spînu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, Cosmin Alin Popescu, rectorul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, Vasile Ţopa, rectorul Universităţii “Constantin Brâncoveanu” din Piteşti, Ovidiu Puiu, rectorul Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti, Radu Sorin Văcăreanu, rectorul Universităţii “DANUBIUS” din Galaţi, Corneliu-Andy Puşcă, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi, Vasile Vîntu, rectorul Universităţii din Petroşani, Sorin Mihai Radu, rectorul Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, Vasile Jucan, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, Ion Rogoveanu, rectorul Universităţii “Ovidius” din Constanţa, Sorin Rugină, rectorul Universităţii “Vasile Alecsandri” din Bacău‚ Carol Schnakovszky. Sursa: AGERPRES