România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la digitalizarea serviciilor publice și pe locul 26 din 27 în ceea ce privește capitalul uman, mai puțin de o treime dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 și 74 de ani având competențe digitale cel puțin de bază, potrivit unui raport al Comisiei Europene.
Cu toate acestea, exact ca în cazul vitezei internetului, decalajul față de Vest ar putea fi transformat într-un avantaj competitiv dacă autoritățile, mediul academic și cel privat colaborează și adoptă măsurile potrivite, afirmă Sorin Cristian Niță, profesor asociat al Facultății de Administrare a Afacerilor cu Predare în Limbi Străine (FABIZ) din cadrul Academiei de Studii Economice din București (ASE). Pentru a impulsiona adoptarea noilor tehnologii, FABIZ-ASE, alături de parteneri din mediul privat precum Stakeborg, VD Law Group, Cryptoverse Academy, bitMahavi și Digitalio lansează workshopul „Blockchain Marathon”, care va avea loc pe 7 și 14 mai la sediul FABIZ – Calea Griviței 2-2A.
Potrivit lui Sorin Cristian Niță, România se bucură astăzi de una dintre cele mai mari viteze de internet pentru că a ratat primele faze de dezvoltare care implicau cablurile de cupru ale infrastructurii telecom. Țara noastră a sărit peste această etapă, adoptând direct internetul de mare viteză prin fibră optică. Din punct de vedere al digitalizării societății românești, aceeași rețetă ar putea fi aplicată și în cazul adoptării la scară largă a tehnologiei blockchain, afirmă acesta.
Vezi și Dacă vrei la ASE București, mai ai un examen în septembrie, exclusiv online
Industria blockchain poate crea la nivel mondial 40 de milioane de noi locuri de muncă până în 2030
„Rolul universității este de a pregăti studentul pentru intrarea pe piața muncii. Un studiu realizat în 2018 de compania Dell Technologies concluziona că 85% din meseriile existente în 2030 nu fuseseră încă inventate în urmă cu patru ani. Tehnologia evoluează cu o viteză fără precedent, producând schimbări la fel de rapide pe piața muncii. Drept urmare, trebuie să analizăm cu atenție trendurile internaționale și să adaptăm programa pe cale de consecință, pentru a ne asigura că studenții de azi sunt pregătiți să facă față provocărilor de mâine.
Potrivit estimărilor, industria blockchain va crea 40 de milioane de noi locuri de muncă în următorii 8 ani. Cele mai mari universități din lume, printre care Harvard, MIT și Oxford au construit deja programe pentru studierea acestei tehnologii. Prin lansarea workshopului „Blockchain Marathon” FABIZ-ASE face primii pași în această direcție, iar cu ajutorul expertizei în domeniu a partenerilor de la Stakeborg, explorăm oportunitatea de a organiza un program de studii postuniversitare în această direcție”, adaugă Sorin Cristian Niță.
Principalele aplicabilități ale industriei blockchain
Prin caracteristicile sale de descentralizare și imutabilitate a informațiilor, industria blockchain își găsește aplicabilitate într-o serie amplă de domenii printre care industria bancară, comerț, sănătate și administrație publică.
„România are în sfârșit oportunitatea să adopte o nouă tehnologie încă din stadiile ei incipiente. Pentru a contribui la acest deziderat, una dintre principalele misiuni ale Stakeborg este să traducă informația tehnică din jurul industriei blockchain în mesaje simple, ușor de înțeles chiar și pentru persoanele mai puțin tehnice. Tocmai de aceea am și creat Stakeborg Academy – primul curs în limba română despre blockchain, inspirat din programa Oxford, care poate fi urmat de persoane care nu au avut niciun contact în prealabil cu această tehnologie. Și tot din acest motiv susținem cu toate forțele inițiative educaționale precum „Blockchain Marathon”, dezvoltat de FABIZ-ASE, punându-ne totodată la dispoziție expertiza pentru a sprijini dezvoltarea în cadrul ASE a unui program de studii postuniversitare”, afirmă Evelyne Vîlcu, Head of Business Development în cadrul Stakeborg.
Pe parcursul celor două zile ale „Blockchain Marathon” specialiștii Stakeborg Evelyne Vîlcu, Răzvan Dumitrașcu și Matei Vârsta vor analiza componentele tehnologiei blockchain și utilizările acesteia în domeniul financiar, în vreme ce Endi Ungureanu și Cosmin Tronaru vor aborda subiectul oportunităților aduse de tokenii non-fungibili (NFTs) și de dezvoltarea Organizațiilor Autonome Descentralizate (DAOs).
Totodată, reprezentanții casei de avocatură VDLaw Group vor analiza cadrul legal al crypto-activelor. Mihai Voiculescu, CEO Cryptoverse Academy, va aborda subiectul finanțelor descentralizate, Victor Mitran, cofondator bitMahavi, va explica modul în care se pot transforma activele crypto în fiat, în vreme ce artistele Tammy Lovin și Eliana Bogdan vor analiza industria NFT-urilor și rolul lor în Metaverse.
[…] România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la digitalizarea serviciilor publice și pe locul 26 din 27 în ceea ce privește capitalul uman, mai puțin de o treime dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 și 74 de ani având competențe digitale cel… Cititi mai multe aici: Program educațional despre industria blockchain organizat de ASE București și Stakeborg […]
[…] Program educațional despre industria blockchain organizat de ASE București și Stakeborg […]
[…] Program educațional despre industria blockchain organizat de ASE București și Stakeborg […]