vineri, 25 aprilie 2025

CELE MAI CITITE

Medicii specialiști absolvenți de rezidențiat care doresc o calificare suplimentară se pot înscrie pentru a doua specialitate în perioada 23-31 martie 2025. Stagiul de pregătire cu taxă va începe pe 1 iunie

Medicii, medicii stomatologi și farmaciștii specialiști care doresc să urmeze o a doua specialitate în regim cu taxă se pot înscrie în perioada 23-31 martie 2025, conform anunțului Ministerului Sănătății.

Stagiul de pregătire va începe pe 1 iunie 2025, după finalizarea procesului de selecție și verificare a documentelor depuse, conform informațiilor publicate pe ms.ro.

Medicii specialiști absolvenți de rezidențiat care doresc o calificare suplimentară se pot înscrie pentru a doua specialitate

Pentru a putea participa la acest program, candidații trebuie să obțină avizul instituțiilor de învățământ medical superior în perioada 15 – 24 martie 2025. Acest aviz confirmă posibilitatea înscrierii în program și trebuie obținut înainte de depunerea dosarului de candidatură.

Dosarele de înscriere trebuie trimise prin serviciile poștale la Direcția Reglementare și Formare Profesională Medicală din București, la adresa Strada Cristian Popișteanu nr. 1-3, sector 1, cod 010024. Termenul limită pentru trimiterea acestora este 31 martie 2025, iar data poștei trebuie să fie cel târziu în această zi, conform Ministerului Sănătății.

- Publicitate -

Pentru înscriere, candidații trebuie să depună o cerere care să includă numele, prenumele, locul de muncă, tipul de contract, specialitatea deținută și cea pentru care solicită înscrierea, precum și datele de contact. Este necesar și acordul angajatorului privind participarea la program, document care trebuie să menționeze încadrarea și programul de lucru pe durata pregătirii. Candidații fără un contract de muncă trebuie să declare acest statut pe propria răspundere.

Vezi și: Profesorii și elevii din peste 200 de școli au acces gratuit la mii de resurse educaționale moderne

Dosarul trebuie să conțină și avizul de înscriere emis de rectoratul sau decanatul instituției de învățământ medical superior, copia diplomelor și certificatelor de medic specialist sau primar, copia certificatului de liberă practică sau a certificatului de membru al organizației profesionale, vizat pentru anul în curs, precum și certificatul medical de sănătate.

De asemenea, este obligatoriu un angajament de plată privind taxa de participare, conform reglementărilor în vigoare. Taxa este stabilită prin Ordinul nr. 973/4592/2010, iar nerespectarea obligațiilor financiare poate duce la eliminarea din program.

După finalizarea verificărilor și procedurilor administrative, Ministerul Sănătății va publica pe site-ul său, la secțiunea „Informații de interes public/Examene și concursuri”, listele cu candidații acceptați în program. Acestea vor fi disponibile pe 31 mai 2025.

- Publicitate -

Pregătirea va începe pe 1 iunie 2025, iar toți participanții vor efectua șase luni din stagiul de bază începând cu această dată. Candidații care nu vor completa dosarele până pe 6 iunie 2025 vor fi respinși.

Durata programului de pregătire pentru cea de-a doua specialitate este stabilită prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1509/2008, care reglementează Nomenclatorul de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală.

Sursa: edupedu.ro

- Publicitate -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE