sâmbătă, 22 februarie 2025

CELE MAI CITITE

Lecții și ajutor la teme cu sprijinul AI: cel mai amplu program de educație digitală din România, Platforma Digitaliada, integrează inteligența artificială în resursele destinate profesorilor și elevilor

Platformadigitala.ro, dezvoltată cu sprijinul Fundației Orange, integrează din 2025 o nouă secțiune de Inteligență Artificială pentru a îmbunătăți actul educațional, atât pentru profesori, cât și pentru elevi

Chatbot-ul AI disponibil gratuit pe Platforma Digitaliada este conceput special pentru a oferi suport educațional, explicații la lecții și ajutor la teme, respectând curriculumul național pentru clasele I-VIII.

Impactul Digitaliada: peste 70.000 de conturi active și peste 2600 de școli înregistrate beneficiază de multiple resurse educaționale: peste 700 de lecții de matematică, română, biologie, etc, 350 de materiale și aproape 2.000 de teste utile în pregătirea la clasă și pentru Evaluarea Națională, realizate cu sprijinul profesorilor, după programa școlară aprobată de Ministerul Educației

Lecții și ajutor la teme cu sprijinul AI: cel mai amplu program de educație digitală din România, Platforma Digitaliada, integrează inteligența artificială în resursele destinate profesorilor și elevilor

Inteligența artificială reprezintă un instrument extrem de util în procesul de educare, și poate aduce un plus de eficiență, mai ales în școlile de stat din România, prin integrarea sa în metodele de predare. Disponibilă gratuit, platformadigitaliada.ro, dezvoltată de Fundația Orange, are din acest an o nouă secțiune de Inteligență Artificială pentru a îmbunătăți actul educațional, atât pentru profesori, cât și pentru elevi.

- Publicitate -

În era digitală, tehnologia ne oferă tot mai multe instrumente pentru a îmbunătăți procesul de învățare. Pe Platforma Digitaliada, elevii, profesorii și părinții din România au acum acces la un chatbot AI, conceput special pentru a oferi suport educațional, explicații la lecții și ajutor la teme, respectând curriculumul național.

Ce poate face chatbot-ul AI disponibil pe PlatformaDigitaliada.ro

Chatbot-ul AI este un asistent virtual capabil să răspundă întrebărilor profesorilor, dar și ale elevilor din clasele I-VIII, oferind explicații adaptate nivelului lor de înțelegere.

Printre funcționalitățile sale principale se numără:

  • Explicarea lecțiilor – poate clarifica concepte dificile și oferă exemple relevante.
  • Ajutor la teme – ghidează elevii în rezolvarea temelor fără a le oferi direct răspunsurile.
  • Quiz-uri interactiveoferă teste personalizate pentru consolidarea cunoștințelor.
  • Sugestii de resurse – recomandă materiale suplimentare pentru aprofundarea cunoștințelor.
  • Sprijin pentru părințioferă ghidare pentru a ajuta copiii în procesul de învățare și în utilizarea platformei educaționale.

- Publicitate -

Peste 200 de profesori și formatori din comunitatea Digitaliada au testat în premieră acest instrument în cadrul Seminarului Național Digitaliada și au analizat stadiul actual al digitalizării educației, din dorința de a identifica soluții inovatoare pentru dezvoltarea competențelor digitale și de a învăța cum să le integreze mai bine în predarea la clasă.

Reacțiile profesorilor, sugestiile lor și impactul de la clasă vor reprezenta priorități în perioada imediat următoare pentru echipa Digitaliada, din dorința de a eficientiza acest instrument AI, a-l perfecționa și a răspunde cât mai adecvat nevoilor identificate de cadrele didactice.

„Dincolo de digital, există această energie bună a unei comunități în continuă creștere, iar în contextul în care tot mai multe școli au primit fondurile necesare pentru a achiziționa echipamente și infrastructură, noi ne dorim să venim cu expertiza care să îi ajute să le și folosească într-un mod cât mai eficient. Digitaliada este o platformă gratuită, iar școlile și profesorii care ne-au oferit încrederea lor în ultimii nouă ani, ne responsabilizează să oferim constant conținut de calitate, materiale didactice și intrumente digiale potrivite pentru un act educațional cât mai potrivit. Ne-am bucurat să vedem entuziasmul și implicarea profesorilor care își iubesc meseria și care își doresc să evolueze constant. Aceasta este esența Digitaliada: colaborare, inovație și impact real în educație” susține Ovidiu Ana, Director Executiv Fundația Orange.

Provocări și parteneriate noi

Din 2025, programul Digitaliada intră într-o nouă etapă în care se pune accent pe dezvoltarea unor inițiative care să contribuie la multidisciplinaritate, și la colaborarea dintre profesori de diferite specialități pentru a integra instrumentele digitale în predare. Printre obiectivele-cheie ale programului se numără:

  • Dezvoltarea continuă a conținutului educațional, precum și extinderea funcționalităților platformei Digitaliada, pentru o predare și evaluare digitală mai eficientă.
  • Formarea profesorilor, cu accent pe educația media, utilizarea tehnologiilor emergente (robotică, programare, AI) și metode interactive de predare;
  • Crearea unui ghid de competențe digitale, menit să ghideze profesorii în integrarea tehnologiilor digitale la clasă, precum și pentru utilizarea tehnologiei în educația transdisciplinară;
  • Sprijinirea școlilor din mediile vulnerabile, prin programe dedicate elevilor și profesorilor, precum și prin crearea de infrastructură digitală (website-uri moderne pentru școli);
  • Influențarea politicilor educaționale, pentru a integra educația digitală la nivel național;
  • Crearea și distribuirea de resurse educative pentru siguranța digitală și sănătatea mintală a elevilor;
  • Sprijinirea ONG-urilor pentru formarea elevilor în robotică și programare, prin oferirea de minigranturi.

În realizarea acestor obiective, mai multi parteneri s-au alăturat proiectului și contribuie activ la dezvoltarea și implementarea soluțiilor digitale în educație. Mind Education, Simplon România, Code for Romania, Asociația Zion Design, Teach for Romania și MediaWise Society aduc expertiză și resurse esențiale pentru a transforma educația digitală într-un instrument accesibil și eficient pentru profesori și elevi.

Pentru mai multe detalii puteti accesa www.platformadigitaliada.ro. Crearea unui cont gratuit de utilizator oferă acces la resurse și la evenimentele din comunitate.

- Publicitate -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE