Cererile de înscriere pentru admiterea la liceu a absolvenților clasei a VIII-a, care nu au participat sau nu au fost repartizați în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară ulterior etapei anterioare, se vor depune în perioada 3 – 6 septembrie.
Potrivit calendarului aprobat de MEN, cea de-a doua repartizare la liceu va avea loc pe 7 septembrie.
În București, cererile se pot depune la Liceul Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes”.
Cererea de înscriere va fi însoțită de: o copie a certificatului de naștere, copie a cărții de identitate, o copie după foaia matricolă pentru clasele V-VIII (cu calculul mediei generale), adeverință cu notele și media generală obținute la Evaluarea Națională (copie), adeverință sau anexa la fișa de înscriere dacă a susținut și a fost admis la probele de aptitudini, probele de limba modernă/maternă (copie).