Guvern: suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de școli

0
copii-gradinite-salvati-copiii

Guvernul extinde programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din învăţământul preuniversitar de stat de la 50 la 150 de unităţi învăţământ.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, cele 150 de unităţi de învăţământ cu grade de complexitate şi particularităţi educaţionale diferite, propuse pentru a fi cuprinse în program, sunt dispuse echilibrat la nivel naţional, în medii rezidenţiale diverse – „urban (mare, mic, central, periferic)/ rural (mare, mic, accesibil, greu accesibil, izolat), şi vor avea statut de unităţi de învăţământ pilot, conform prevederilor legale în vigoare, în care se va implementa programul”.

„Prima categorie include unităţi de învăţământ situate în medii geografice izolate/ greu accesibile – deltă, munte, câmpie (zonă depopulată/ zonă greu accesibilă din cauza condiţiilor naturale), în medii sociale defavorizate (comunităţi cu grad mare de vulnerabilitate – populaţie romă, copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi supuşi unor forme disimulate de abandon parental, copii supuşi unor forme de abuz parental prin muncă, abandonul şcolii, cutume şi mentalităţi culturale restrictive, în defavoarea minorului etc.) în medii sociale cu grad ridicat de pauperitate”, se arată în nota de fundamentare.

Citește și Grădinițe construite cu mai puțin de 10.000 de euro – o soluție pentru copiii din mediul rural

În cea de a doua categorie de beneficiari, cu rol de „motor de incluziune socială”, sunt prevăzute „în continuare liceele şi colegiile pedagogice, unităţi de învăţământ complexe, cu statut de centre de resurse educaţionale, care reunesc elevi din toate ciclurile de învăţământ, preşcolar – primar – gimnazial şi liceal, având în vedere faptul că, prin structura lor, acestea au şi şcoli de aplicaţie pentru practica pedagogică”.

„Având în vedere specificul şi finalităţile educaţionale, aceste unităţi de învăţământ complexe au şi un procent ridicat de elevi proveniţi din mediul rural, potenţiali facilitatori pentru implementarea şi diseminarea proiectului”, se mai precizează în nota de fundamentare.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here