Epavă de peste 2.000 de ani descoperită în Italia

1
Epava peste 2.000 de ani, Italia

Epava unei ambarcaţiuni romane din Antichitate, care transporta mărfuri în urmă cu peste 2.000 de ani, a fost descoperită în largul coastelor situate în apropiere de Roma, a anunţat vineri departamentul de artă din cadrul Jandarmeriei italiene, informează Reuters.

Ambarcaţiunea a fost localizată în largul portului Civitavecchia, la aproximativ 80 de kilometri nord-vest de capitala italiană, pe un fund marin nisipos, la adâncimea de 160 de metri, au precizat carabinierii italieni.

Acea barcă, lungă de peste 20 de metri şi datând din secolul I î.e.n. sau al II-lea î.e.n., transporta sute de amfore, din care majoritatea au rămas intacte până în zilele noastre.

Ce au descoperit câțiva muncitori străini pe o plajă. Ce au spus arheologii că este

„Această descoperire excepţională reprezintă un exemplu important pentru o epavă a unei ambarcaţiuni romane care a înfruntat pericolele mării în încercarea sa de a ajunge la ţărm şi atestă totodată străvechile rute comerciale maritime”, a precizat într-un comunicat Jandarmeria italiană.

Epava a fost localizată şi filmată cu ajutorul unui robot operat de la distanţă. Deocamdată nu se ştie dacă autorităţile italiene vor încerca să aducă la suprafaţă epava din Antichitate sau să recupereze încărcătura acesteia de pe fundul mării.

un comentariu

  1. […] Epava unei ambarcaţiuni romane din Antichitate, care transporta mărfuri în urmă cu peste 2.000 de ani, a fost descoperită în largul coastelor situate în apropiere de Roma, a anunţat vineri departamentul de artă din cadrul Jandarmeriei italiene, informează Reuters. Ambarcaţiunea a fost localizată în largul… Cititi mai multe aici: Epavă de peste 2.000 de ani descoperită în Italia […]

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here