miercuri, 4 decembrie 2024

CELE MAI CITITE

Educație sexuală obligatorie. Află în ce țară legea prevede astfel de ore în școală, dar nu este implementată cum trebuie

Societatea franceză este marcată în continuare de inegalitate între femei și bărbați, într-o manieră în care este nevoie de un “plan masiv de urgență” care să includă garanții că educația sexuală este furnizată în școli, potrivit unui raport al Înaltului Consiliu pentru Egalitate, for al guvernului francez, citat de France24.
Apelul la consolidarea programelor de educație sexuală vine în condițiile în care în această țară legea prevede astfel de programe educaționale, însă acestea sunt arareori puse în aplicare, potrivit sursei citate.

Atitudinile sexiste, scrie raportul menționat, se fac simțite “în toate sferele societății”, iar planul de urgență este necesar pentru a combate “consecințele masive, violente și uneori letale” ale acestor atitudini la adresa femeilor.

Potrivit France 24, raportul arată că “generațiile tinere sunt cele mai afectate”, din cauza modelelor de consum și de comportament de pe Internet, în special celor legate de conținutul pornografic.

  • Sursa citată notează că, în Franța, legea prevede încă din 2001 ore de educație sexuală pe tot parcursul școlii, dar prevederile nu sunt aplicate decât rareori: potrivit unui raport din 2021 al Inspectoratului General pentru Educație, doar 15% dintre elevii de liceu beneficiau atunci de astfel de cursuri, iar o organizație feministă a desfășurat, în 2021-2022, un studiu potrivit căruia elevii beneficiază în medie de doar 13% dintre cursurile de profil de care ar trebui să beneficieze pe tot parcursul școlii.

Citește și: Educație financiară pentru elevi la sediul BNR

- Publicitate -

France 24 citează un expert în domeniu potrivit căruia, în condițiile actuale, programele educative de acest fel ar trebui să treacă de elementele de biologie și să abordeze teme-cheie precum consimțământul.

Sursa: edupedu.ro

- Publicitate -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE