Ministrul Educației, Daniel David, a susținut marți, în mai multe declarații la Digi24, că România va reveni la clase cu până la 30 de elevi, așa cum se întâmplă în Italia sau Germania, și că dezbaterea privind această limită este nefundamentată. Totodată, a subliniat că vrea să elimine inechitățile din sistemul de burse și să obțină, odată cu finalizarea legii salarizării unitare, un salariu de debut egal cu media brută pe economie pentru profesorii începători și pentru asistenții universitari.
Clase cu 30 de elevi – o normalitate europeană?
Întrebat dacă România va ajunge din nou să aibă clase cu 30 de elevi, ministrul a răspuns afirmativ:
„Așa cum și în Italia avem clase cu 30 de elevi, și în Germania avem clase cu 30 de elevi, da, vom ajunge și în țară să avem clase cu 30 de elevi, cum am avut, surprinzător, până în 2020.”
Daniel David consideră că discuțiile despre limitarea numărului de elevi sunt artificiale:
„Dacă începem să venim cu limite puse arbitrar… vă dați seama că discuțiile sunt pur și simplu pentru a genera dezbateri. Nu sunt discuții serioase.”
Săptămâna Verde și Școala Altfel – fără excursii costisitoare, cu scopuri educaționale clare
Referitor la Săptămâna Verde și Școala Altfel, ministrul a subliniat că nu este legal ca părinții să plătească pentru activitățile din aceste perioade. În plus, a cerut școlilor să utilizeze aceste săptămâni pentru dezvoltarea competențelor utile în viața reală, nu doar pentru activități recreative.
„Se poate face Școala Verde la orice materie, nu doar la biologie sau chimie. Nu trebuie mers în excursii. Am transmis instrucțiuni clare, iar consiliile de administrație trebuie să le aplice” declară ministrul.
Vezi și Daniel David: Bugetul pentru cercetare-dezvoltare este insuficient
David a accentuat că aceste săptămâni ar trebui să contribuie la îmbunătățirea rezultatelor la testele PISA, unde România obține constant scoruri slabe la aplicarea cunoștințelor în contexte reale.
Salarii pentru debutanți – „dacă nu reușesc, nu mai are sens să fiu ministru”
Ministrul Educației a anunțat că, în contextul legii salarizării unitare, va susține ca salariul de bază al unui profesor debutant sau al unui asistent universitar să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie.
„Asta este un angajament major pentru mine. Dacă nu obțin acest lucru, nu mai are sens să fiu ministru”, susține Daniel David.
În același timp, a precizat că eficientizarea sistemului trebuie să continue, inclusiv prin creșterea normei didactice cu două ore pe săptămână, fără a afecta însă salariile sau a disponibiliza personal.
Burse regândite: „Nu mai putem susține creșteri aberante”
Ministrul a criticat modul în care au fost acordate bursele în ultimii ani, oferind exemplul unor burse de merit primite de elevi cu medii sub 5. A subliniat că fondurile vor fi mai reduse decât în anii precedenți, dar totuși mai mari decât înainte de 2023.
„În 2023–2024, au existat cazuri absurde. Sistemul de burse trebuie regândit. Creșterile din ultimii ani nu au fost sustenabile. România nu-și permite acest nivel de cheltuieli în actualul deficit bugetar”, spune ministrul.
Ministrul a subliniat că economiile făcute vor trebui să se întoarcă în sistemul educațional, în mod inteligent, pentru a sprijini dezvoltarea durabilă a resursei umane și a infrastructurii.
[…] Daniel David: Clase cu 30 de elevi, burse mai puține, salarii mai mari pentru debutanți – viziun… apare prima dată în […]