Ce faci când adolescentul tău suferă din dragoste?

1

Când copilul e mic, problemele de amor sunt tratate cu zâmbete și o înghețată. Sau un joc nou. Sunt mici tertipuri gândite de părinte să alunge tristețea de pe față copilului.

Dar ce te faci atunci când copilul tău, lovit deja de furiile hormonilor adolescenței, vine și plânge din dragoste? Toate furiile și toate stihiile se dezlănțuie în inimă ta de părinte, care la rândul lui a trecut prin asta. Te zvârcolești… te tăvălești, ai vrea să intervi. Îți ții copilul în brațe și plângi înăuntrul tău deodată cu el. Pentru că, deși știi că trece, primele suferințe din dragoste te dor și pe tine… ale lui și ale tale. Ai vrea să îl ajuți. Dar nimeni nu poate să vindece suferința inimii frânte. Doar timpul.

Și mai știi tu că părinte că suferințele astea îți călesc inimă, îți formează caracterul, îți ghidează alegerile. Cum spun americanii: no pain, no gain. Sau cum spune poporul român, mereu ludic și foarte plastic în exprimare: fiecare șut în fund e un pas înainte.

Și oricât de mult doare, tu știi că e doar primul șut… o să mai fie și altele. Dar nu poți trăi tu viață copilului tău. Nu îi poți pune tu în cap înțelepciunea minții și inimii tale deja tăbăcite de durerile proprii.

Îți vine să te duci să înfrunți orice pentru a-i șterge lacrimile, dar știi în egală măsură că fără creșterea emoțională nu devenim adulți întregi, compleți, empatici.

Și nu îți rămâne decât să îți iei copilul în brațe și să îi zici aproape că un disc stricat: „Shhhh, o să treacă, o să treacă”.

Stai alături de copilul tău. Explica-i că, paradoxal, dar e ok să doară astfel de suferințe. Să nu le inhibe și nici să nu le nege. Să le simtă. Să le trăiască. Nu-i spune că ..fostul partener e vreun fraier. Bine că a plecat. Nu. Concentrează-te pe copilul Tău. Spune-i că e normal să doară. Durerea apare inevitabil în această viață. Suferința e alegerea noastră.

Citește și Boala secolului a fost descoperită

Pentru că, adult fiind, descoperi că timpul minimizează durerile. Nu le șterge, nu le vindecă, dar le pune o crustă de uitare cu care poți să trăiești. Așa suntem toți, așa va fi în continuarea lumea. Empatia se construiește cu înțelegerea durerii.

Încurajează-i lacrimile! Sunt bune, curăță, șterg, duc durerea mai departe… Și băieții, și fetele plâng. Nu e vreun clișeu, e o realitate. Nu ne smiorcăim, dar durerea merită trăită. Pentru că doar așa ne reconstruim. Ne scuturăm și mergem mai departe. Fiecare suferința a copilului tău e și suferința ta. Dar e și lecția ta. Toate trebuie trăite la timpul lor. Și apoi lăsate în urmă.

Căci da, și mâine e o zi, cum spune Scarlet O’Hara în „Pe aripile vântului”.

Citește mai multe aici

Autor: Psiholog Gabriela Enea

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here