Pentru programele de licență, pentru primul program de master dintr-un anumit domeniu și pentru programele de studii postuniversitare de calificare, aceste tarife se situează, ca urmare a scăderii menționate, la nivelul salariului minim net pe economie.
Mai mult decât atât, în cazul celui de-al doilea și eventual următoarelor programe de master din același domeniu, tariful perceput este de 25% din valoarea salariului minim net, pentru fiecare program în parte.
Măsura a fost luată la sfârșitul săptămânii trecute de către ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, prin ordinul nr. 3194/09.02.2018, și are ca scop încurajarea instituțiilor de învățământ superior de a finaliza înscrierea tuturor programelor de studii pe care le gestionează în RNCIS, cu un efort financiar minim din partea acestora.
Decizia MEN răspunde astfel necesității adaptării programelor de studii la cerințele mediului economic și social, dar și nevoii de alegere informată pentru tinerii aflați în situația de a opta pentru cel mai potrivit parcurs academic, potrivit aspirațiilor personale și profesionale. Nu în ultimul rând, considerăm că o astfel de măsură contribuie la creșterea calității și relevanței programelor de studii universitare.
Prin înscrierea în RNCIS, pot fi recunoscute și relaționate rezultatele învățării dobândite în cadrul sistemului de învățământ superior cu ocupațiile din piața muncii. Este, astfel, asigurată coerența calificărilor și a titlurilor acordate.
Înscrierea calificărilor în RNCIS este o condiție necesară pentru autorizarea/acreditarea programelor de studii oferite de către instituțiile de învățământ superior pentru a demonstra legătura dintre ocupațiile și cerințele mediului socio-economic și calificările obținute.
Sursa: edu.ro