Ateliere de arte vizuale şi muzicale în limba spaniolă, la Institutul Cervantes din Bucureşti

0
Foto: bucarest.cervantes.es

Două ateliere de educaţie vizuală şi muzicală în limba spaniolă vor fi organizate pentru copiii şi adolescenţii care au urmat cursuri la Institutul Cervantes din Bucureşti pe 19 şi 26 iunie.

„Unul dintre lucrurile pe care le aşteptam cu toţii cu nerăbdare, după această perioadă extrem de tensionată şi solicitantă a pandemiei, a fost să ne bucurăm din nou de artă, de evenimente, de întâlniri. Prin cursurile şi activităţile noastre online de până acum, ne-am dorit să păstrăm o legătură cât mai strânsă cu iubitorii de limbă şi cultură spaniolă şi suntem bucuroşi că am putut astfel să comunicăm şi să continuăm să împărtăşim o pasiune comună. Acum, că a venit în sfârşit momentul relaxării unui număr mare de restricţii, ce mod mai frumos de a celebra o bine meritată întoarcere la normalitate decât printr-o invitaţie de a cunoaşte, într-un cadru inedit, o parte din pictura şi muzica din spaţiul hispanic? Dăruim aceste două ateliere ca o formă de celebrare a frumosului şi a libertăţii”, a declarat Jorge Jiménez-Zumalacárregui, directorul Institutului Cervantes din Bucureşti.

Vezi și Nu doar elevii din România fac meditații, ci și cei din Japonia, Franța sau Germania

Arte vizuale – pictori spanioli cu Clara Duran
Aceste ateliere educative au scopul de a prezenta artiştii emblematici spanioli ai secolului al XX-lea: Pablo Picasso, Joan Miró şi Salvador Dalí. Obiectivul acestor ateliere este de a învăţa limba spaniolă atât prin intermediul culturii, cât şi prin cel al noţiunilor şi tehnicilor artistice într-o atmosferă creativă şi imaginativă. Copiii vor folosi creioane cerate şi acuarele pe hârtie.

Clara Durán este o artistă spaniolă care locuieşte şi lucrează în prezent în Bucureşti. A absolvit Arte Frumoase (Universitatea Complutense Madrid) cu studii la Universitatea Loyola din Chicago şi a obţinut diploma de master în Arte Vizuale (Universitatea de Arte din Londra). A primit mai multe burse şi premii, iar lucrările sale au fost expuse la Madrid, Sevilla, Chicago, Londra, Norvegia, Évora şi Bucureşti.

Vezi și Cum arată norii strălucitori de pe Marte

Ritmuri latine – percuţie cu Fabian Sanchez
Atelierele ne vor prezenta, într-o manieră simplă şi didactică, instrumente din America Latină precum chajchas, chacarera şi San Juanito. Vom începe cu o scurtă descriere a instrumentelor, materialul din care sunt realizate şi importanţa acestora în groove. Ulterior, fiecare participant va experimenta folosind elemente din viaţa de zi cu zi, descoperind sunetele şi posibilităţile şi se va juca şi va interacţiona cu ceilalţi stabilind cu aceştia o conexiune prin ritm.
Fabián Sánchez este un artist columbian care locuieşte şi lucrează în prezent în Bucureşti. A fost membru al Şcolii de Artă „Circociudad”, director artistic şi producător în cadrul Organizaţiei Mentanegra Musical (Columbia), Krash Espectaculos (Columbia), Jime Orozco’s Folk Ballet (Columbia), El Candado Theater (Argentina), Vizu Producciones (Ecuador).

 

 

 

 

 

Sursa: news.ro

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here