Un caz care ridică semne grave de întrebare asupra legislației penale din România a fost confirmat oficial de autorități. Un bărbat din județul Olt, șofer de microbuz școlar, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru că a agresat sexual, în mod repetat, o elevă de doar 12 ani. Faptele s-au petrecut între iulie 2018 și martie 2019, în timpul traseelor cu microbuzul școlar sau într-un magazin pe care inculpatul îl administra.
Informația a fost transmisă miercuri de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. Potrivit anchetatorilor, bărbatul, identificat cu inițialele N.M., a profitat de vârsta fragedă și de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința. Procurorii descriu detaliat „atingeri nepotrivite” în zona corpului victimei – acțiuni calificate drept agresiune sexuală, desfășurate în șase acte materiale, într-un interval de opt luni.
Vezi și Jumătate dintre tinerii români declară că au experimentat abuz emoțional în relații
Deși faptele sunt grave, inculpatul a beneficiat de circumstanțe legale favorabile: nu avea antecedente penale și și-a recunoscut vinovăția. A încheiat un acord de recunoaștere cu procurorii, ceea ce a dus la o pedeapsă redusă și cu suspendare. Sentința a fost pronunțată pe 24 iunie 2025 de Judecătoria Caracal.
Potrivit deciziei instanței, N.M. va fi supravegheat timp de patru ani, dar nu va executa nicio zi de închisoare, dacă respectă condițiile impuse.
O lege permisivă care cere o reacție
Acest caz ridică o problemă gravă: în România, agresiunea sexuală asupra unui minor – chiar și în formă repetată – poate fi pedepsită cu suspendare. Nu este un abuz al instanței, ci aplicarea corectă a legii în vigoare.
În alte țări europene, fapte similare atrag automat condamnări cu executare. În România, recunoașterea faptei, lipsa antecedentelor și încheierea unui acord pot duce la eludarea detenției.
În lipsa unei modificări legislative, astfel de sentințe vor continua să apară, în ciuda gravității faptei și a traumei suferite de copii.
Parlamentul trebuie să reacționeze
Într-un stat care pretinde că protejează copiii, nu este acceptabil ca agresiunea sexuală asupra unui minor să fie sancționată cu o simplă supraveghere de la distanță. Este nevoie de o inițiativă legislativă clară, care să elimine posibilitatea suspendării executării pedepsei în cazul agresiunilor sexuale asupra minorilor.
[…] Trei ani cu suspendare pentru agresiune sexuală asupra unei eleve de 12 ani. Ce face Parlamentul? apare prima dată în […]