CELE MAI CITITE

BRD lansează o platformă dedicată antreprenoarelor și extinde sprijinul pentru afacerile conduse de femei

Antreprenoriatul feminin din România primește tot mai multă atenție din partea sectorului bancar, pe fondul interesului crescut pentru dezvoltarea afacerilor conduse de femei și pentru reducerea barierelor de acces la finanțare.

În acest context, BRD Groupe Société Générale a anunțat lansarea unei noi platforme dedicate antreprenoarelor, construită în jurul ideii de sprijin integrat pentru dezvoltarea businessurilor locale.

BRD lansează o platformă dedicată antreprenoarelor și extinde sprijinul pentru afacerile conduse de femei

Noua inițiativă, denumită „CalEA BRD”, reunește soluții financiare, resurse educaționale și programe de dezvoltare profesională, într-un ecosistem gândit pentru femeile care conduc sau dezvoltă afaceri în România. Programul vine într-un moment în care accesul la know-how și comunități relevante devine la fel de important precum accesul la capital.

BRD mizează pe dezvoltarea antreprenoriatului feminin

Potrivit reprezentanților băncii, platforma a fost construită pornind de la provocările specifice cu care se confruntă femeile antreprenor, inclusiv nevoia de echilibru între viața profesională și cea personală.

- Publicitate -

„Cu „CalEA BRD” am pornit de la constatarea că antreprenoriatul feminin înseamnă mai mult decât simplul acces la finanțare. În acest segment de clientelă ne întânim cu un nivel de complexitate mai mare, în special prin nevoia de echilibru între viața profesională și cea personală. Prin ecosistemul pe care l-am construit ne propunem să devenim un partener de parcurs pe termen lung și să creăm un cadru care oferă mai multă siguranță pentru dezvoltarea afacerilor conduse de femei”, a declarat Mădălina Teodorescu.

Vezi și: Strategia BRD pentru viitor: Flavia Popa explică de ce investiția în educație și Generația Z este esențială

Datele analizate de bancă împreună cu experții IFC arată existența unui potențial semnificativ în zona finanțărilor dedicate femeilor antreprenor. Conform estimărilor, aproximativ 30.000 de companii din portofoliul BRD sunt eligibile pentru finanțare de tip gender finance, iar peste 90% dintre acestea activează în segmentul întreprinderilor mici.

Platforma include finanțare, educație și consultanță

Programul „CalEA BRD” este structurat atât pe componenta financiară, cât și pe cea de dezvoltare profesională și personală. Antreprenoarele vor avea acces la pachete de cont curent pentru persoane fizice și juridice, soluții de economisire, servicii digitale și de cash management, precum și la opțiuni de creditare și programe de finanțare.

În paralel, platforma pune accent pe accesul la educație antreprenorială și experiență practică, prin integrarea resurselor disponibile în cadrul Startarium, una dintre cele mai cunoscute platforme dedicate antreprenorilor din România.

- Publicitate -

Printre resursele disponibile se numără Start Business Hub, destinat antreprenoarelor aflate la început de drum, Business Learning Lab – cu ateliere și workshopuri practice – și Business Advisory, un program de consultanță personalizată pentru dezvoltarea afacerilor.

Parteneriatul cu IFC și direcția strategică a BRD

Lansarea programului face parte din direcția strategică asumată de BRD după acordul de transfer sintetic al riscurilor semnificative semnat cu International Finance Corporation. Acordul, primul de acest tip realizat de o bancă din România cu IFC, a permis eliberarea de capital pentru accelerarea finanțării proiectelor sustenabile și a inițiativelor cu impact economic.

Potrivit reprezentanților băncii, una dintre prioritățile asumate în urma acestui parteneriat a fost dezvoltarea unei oferte dedicate antreprenoriatului feminin, adaptată nevoilor și provocărilor specifice acestui segment de piață.

- Publicitate -

ARTICOLE POPULARE