Alina Bîz, o tânără profesoară din Bistrița-Năsăud, a obținut cea mai mare notă din județ la examenul de titularizare – 9,47, la specializarea Biologie. Însă adevărata provocare abia începe: nu există niciun post disponibil în domeniul în care s-a pregătit intens. Între speranță și incertitudine, Alina își păstrează motivația de a rămâne în învățământ, chiar și fără o perspectivă stabilă. Am stat de vorbă cu ea despre începuturile în carieră, sacrificii, emoții și decizia de a continua, chiar și atunci când sistemul nu pare pregătit să o primească.
Cum a decurs pregătirea pentru proba scrisă a examenului de titularizare de pe 15 iulie?
A fost o perioadă lungă și destul de obositoare. În paralel mă pregăteam și pentru definitivat și aveam și sesiunea de examene de la facultate. Dar mă bucur ca s-a terminat cu bine. Am profitat la maxim de fiecare zi, iar vremea mai răcoroasă m-a ajutat să mă concentrez mai bine.
A fost examenul de titularizare mai dificil decât te așteptai? Care au fost părțile mai provocatoare ale examenului?
Da, a fost puțin mai dificil decât mă așteptam, mai ales în ceea ce privește subiectele de specialitate. Deși m-am pregătit, unele formulări au fost ambigue și au necesitat o atenție suplimentară pentru a înțelege exact ce se cerea.
Partea cea mai provocatoare a fost însă redactarea conținutului didactic, unde nu era suficient doar să cunosc teoria, ci să o aplic într-un mod coerent, structurat și adaptat realităților din clasă (aici recunosc că experiența la clasă m-a ajutat).
Chiar și așa, a fost o oportunitate bună să îmi evaluez nivelul de pregătire și cunoștințele.
Ce sacrificii ai făcut în această perioadă (timp, familie, alte activitati?)
Sunt o persoană sociabilă și îmi place să îmi petrec timpul în contexte cât mai variate, alături de oameni și activități care mă inspiră. În ultima lună, însă, a trebuit să mă rezum la a petrece mai mult timp în compania cărților.
Chiar dacă timpul liber a fost limitat, cei apropiați nu au fost afectați, dimpotrivă, în pauzele de la învățat, ei au fost refugiul și echilibrul meu emoțional. Ce mi-a lipsit cel mai mult a fost mișcarea. Nu am mai reușit să ies la plimbări sau să mă bucur de activități în aer liber așa cum o făceam înainte, iar acest lucru s-a simțit.
Care sunt următorii pași? Vei obține un post titular din partea statului în învățământul public?
Anul acesta, situația este destul de incertă, iar incertitudinea vine mai ales din contextul general. Aștept cu sufletul la gură anunțarea măsurilor din pachetul bugetar și sper ca deciziile care vizează educația să fie mai bine structurate, mai coerente și mai atent analizate.
Din păcate, nu sunt posturi titularizabile în specializarea mea, ceea ce face ca perspectivele să fie mai limitate. Totuși, încerc să rămân încrezătoare și să păstrez o atitudine pozitivă până la ședința publică, unde vom vedea concret care sunt opțiunile disponibile. Cert este ca îmi doresc să rămân în învățământ și să contribui acolo unde este nevoie, chiar dacă pe o perioadă determinată.
Ce înseamnă pentru tine să ai un post titular – stabilitate, misiune, planuri pe termen lung?
Evident, un post de titular îți oferă, cel puțin dintr-un punct de vedere, liniște. Acea stabilitate care îți permite să te concentrezi cu adevărat pe ceea ce contează: proiectele educaționale, dezvoltarea elevilor și implicarea reală în viața școlii și a societății.
Ca profesor suplinitor, este mult mai dificil. În fiecare an te adaptezi la o altă școală, un alt colectiv. Și poate cel mai greu e momentul despărțirii de elevi, clase de care te-ai atașat, dar pe care nu știi dacă le vei mai revedea. Această instabilitate te consumă emoțional și profesional.
Titularizarea nu înseamnă doar un loc de muncă sigur. Înseamnă un cadru în care poți observa în liniște nevoile reale ale elevilor, ale comunității și ale școlii, și poți acționa concret pentru a aduce schimbări. Nu spun că, în calitate de suplinitor, nu poți face aceste lucruri — sunt mulți profesori ne-titulari care fac adevărate minuni în fiecare zi. Dar, la fel ca un elev copleșit constant de presiunea testelor și examenelor, și profesorul are nevoie de un minimum de siguranță pentru a-și păstra creativitatea și motivația la catedră.
Ce te-a motivat să devii profesoară de biologie și cum ai ajuns la acest punct?
Am fost pasionată de biologie de când mă știu, în special de anatomie. Îmi plăcea să observ cu atenție fiecare organ, vas de sânge sau bucățică de țesut la animalele pe care bunicii le sacrificau de Crăciun, iar această curiozitate m-a însoțit mereu.
Nu a fost însă ceva ce mi-am dorit să devină profesie. Eu visam să desenez și să explorez corpul uman. Însă, pe parcursul facultății, în sesiunile când îi ajutam pe colegii mei să învețe, am început să realizez că mă pricep și că pot transmite cu ușurință informațiile.
Am lucrat mai întâi în cercetare, dar am înțeles repede că, fără cineva cu care să împărtășești curiozitățile și descoperirile lumii, cunoașterea este de prisos iar faptul că am avut-o pe doamna Câmpan Felicia, profesoară de biologie și a știut cum să dezvolte curiozitatea asta în mine a fost cred ceea ce m-a motivat și mai mult sper această direcție.
Biologia și tot ceea ce ne înconjoară este fascinant, îmi doresc să îi inspir pe elevi să se îndrăgostească de știință, la fel cum am făcut-o și eu.
Care au fost cele mai mari provocări la începutul carierei – practică, stagii, lipsa de experiența?
Îmi amintesc că în primele două săptămâni nu am închis un ochi toată noaptea din cauza stresului. Aveam emoții când intram în clasă și speram să am răspunsuri pentru toate întrebările elevilor.
Lipsa experienței practice a fost o mare provocare. Deși în facultate am avut stagii și practică, nimic nu se compară cu responsabilitatea reală de a gestiona o clasă cu nevoi și personalități diferite. În plus, am întâmpinat dificultăți și la înscrierea la examenul de definitivat, ceea ce a adăugat un plus de stres.
Totuși, m-am bucurat mereu de sprijinul colegilor mei. Am avut noroc sa fac parte dintr-un colectiv răbdător și înțelegător, care m-a ajutat să învăț și să mă adaptez, explicându-mi cu calm și răbdare tot ce aveam nevoie să știu.
Ce sfaturi le dai celor care doresc să urmeze cariera de profesor?
Le-aș recomanda celor care doresc să urmeze o carieră de profesor să fie sinceri cu ei înșiși în privința motivației. Motivația trebuie să vină dintr-o dorință profundă de a forma oameni, din bucuria de a vedea progresul elevilor și, mai ales, din acele momente autentice și emoționante când un copil se bucură să te vadă.
Mai apoi le-aș recomanda să își aprofundeze temeinic domeniul de predare, să fie deschiși la învățare continuă.
Iar ultimul sfat ar fi să caute să descopere psihologia elevilor, să încerce să îi înțeleagă, să-și dezvolte empatia și răbdarea, față de toti elevii. Să nu uităm ca toți am fost cândva ca ei.
Citește și Titularizare 2025: Rezultate inițiale și contestații la proba scrisă (22–23 iulie) – model cerere
