Venim mai obosiţi din concediu!

0

Concediul nu mai include ideea de tihnă. Timpul se scurge într-un ritm din ce în ce mai alert, iar oboseala pare să se instaleze ca o afecţiune cronică din ce în ce mai acută. Oamenii nu se mai odihnesc în concediu. Stresul pare să pătrundă în intimitatea noastră fără speranţa de a ne părăsi!

Oamenii se întorc mai obosiţi din concediu deoarece nu se odihnesc pe deplin.
.„Oamenii se întorc deprimaţi după concediu, deoarece perioada de odihnă este scurtă, timp în care trebuie să facă multe lucruri. Majoritatea oamenilor îşi încarcă vacanțele cu foarte multe treburi”, a declarat psihiatrul bulgar dr. Veselin Gherev, potrivit Bucureşti FM.

„Nu există o formulă referitoare la timpul pe care ar trebui să-l petreacă o persoană în concediu, acesta depinde de stilul dinamic sau ceasul biologic al fiecăruia. O persoană ar trebui să se odihnească circa patru săptămâni. Avem nevoie de o săptămână pentru a ne adapta concediului, de două săptămâni pentru odihnă și aproximativ de o săptămână de pregătire mentală pentru revenirea la serviciu”, a explicat Gherev.

Pentru relaxare mai citeşte şi Nostalgie cu gândul la copilărie? Mergi în tabăra pentru adulți!

Potrivit acestuia, oamenii se bazează doar pe concediu pentru a se odihni, ceea ce este total greşit.

„Trebuie să ne odihnim foarte bine şi la sfârşit de săptămână. Nu este necesar să facem călătorii pentru a ne relaxa, este suficient să dormim şi să ne ocupăm de activităţi plăcute. Trebuie doar să ne schimbăm activitățile. După o vacanţă, o persoană are nevoie de cel puţin două zile pentru a-şi reintra în ritm”, a mai spus psihiatrul bulgar.

Autor: Alexandru Filimon

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here