vineri, 21 noiembrie 2025

CELE MAI CITITE

Senat Junior, de la idee personală la model instituțional

Interviu cu Laura Hora, Coordonator proiect Senat Junior

În 2019, o discuție aparent banală cu un elev de gimnaziu a inspirat-o pe Laura Hora să creeze Senat Junior. Astăzi, proiectul este considerat o bună practică la nivel național și un reper pentru modul în care instituțiile pot dialoga cu copiii. Am stat de vorbă cu Laura Hora, coordonatorul proiectului, despre parcursul său, provocările întâmpinate și viitorul reprezentării copiilor în România.

„Sunt recunoscătoare că ideea mea de acum niște ani este astăzi un program de succes, că senatorii au avut încredere să îmi dea libertatea deplină de a coordona acest program și de a inova permanent”, povestește Laura Hora. Lansarea site-ului senatjunior.ro în 2022 a marcat începutul unei noi etape: nu doar informare, ci și participare reală.

Din 2025, legea obligă instituțiile să consulte copiii. Senat Junior făcea deja acest lucru de trei ani. Problemele ridicate de copii – de la consilieri școlari la mesele calde – au ajuns pe masa senatorilor, care au început demersuri concrete pentru extinderea programului guvernamental „Masă sănătoasă”. Peste 30 de copii din organizații au participat la întâlniri cu senatorii, venind pregătiți cu date și soluții.

- Publicitate -

„Dialogul a fost autentic și bazat pe cifre, dar și pe experiențele lor personale”, spune Laura Hora.

Vezi și De 1 iunie, copiii sărbătoresc la Senat. Ce spune Laura Hora, inițiatoarea proiectului, la împlinirea a 3 ani de la înființarea Senat Junior

Senatorii au răspuns pozitiv, surprinși de maturitatea copiilor. „Au fost surprinși să audă cât de preocupați sunt de faptul că nu au voie să discute cu consilierul școlar decât cu acordul părinților. Copiii au cerut reducerea vârstei pentru a decide singuri.”

Cel mai ușor de replicat, crede coordonatoarea proiectului, este dialogul instituțional cu copiii: „Avem deja consilii ale copiilor în unele județe, dovadă că se poate.”

- Publicitate -

Profesorii și școlile au fost esențiali în extinderea proiectului. În 2023, peste 70 de întâlniri au avut loc cu clase din toată țara, unele chiar online, între senatori și elevi din județe diferite. „Ne-am obișnuit să vorbim despre copii, nu cu ei. Eu asta mi-am dorit să schimb și am avut parte de confirmări peste confirmări că a fost o idee foarte bună.”

Laura Hora crede că România poate avea în curând structuri oficiale de reprezentare a copiilor în Parlament și ministere. „Este nu numai posibil, dar și probabil.” Iar dacă ar fi întrebată dacă a meritat efortul de atâția ani, răspunsul ei ar fi categoric: „Da, și aș lua-o de la început, dar acum aș fi și mai convingătoare.”

Un gest devenit tradiție

În preziua evenimentului din acest an, Laura Hora păstrează o tradiție ajunsă la al patrulea an: invită copii la plenul Senatului. „Țin la tradiția asta a mea, tot pentru Ziua Drepturilor Copiilor”, spune ea. Astfel, micii participanți au ocazia să vadă direct cum funcționează plenul și să simtă atmosfera instituției.

Nota redacției La dezbaterea „Anul Național al Copilului – bilanț și perspective”, organizată marți, 25 noiembrie 2025, în Sala Dimitrie Cantemir a Senatului României, vor fi prezenți membrii Grupului de Prietenie Copii – Senatori: Mircea Abrudean, Valentina Aldea, Monica Anisie, Vasile Blaga, Ionel Carp, Robert Cazanciuc, Sebastian Cernic, Titus Corlățean, Irineu Darău, Adelina Dobra, Daniel Fenechiu, Marius Humelnicu, Agota Kondor, Narcis Mircescu, Cătălin Mândru, Remus Negoi, Nicoleta Pauliuc, Ștefan Pălărie, Luminița Păucean, Cynthia Păun, Paul Pintea, Niculina Stelea și Elena Tănăsescu.

- Publicitate -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE