miercuri, 1 octombrie 2025

CELE MAI CITITE

Peste 30.200 de candidați înscriși la Bacalaureatul de toamnă 2025 – cel mai mic număr din ultimii 21 de ani. Proba scrisă la Limba română are loc pe 11 august

A doua sesiune a examenului național de Bacalaureat 2025 a început luni, 4 august, cu probele de evaluare a competențelor. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, s-au înscris în această sesiune peste 30.200 de candidați – cel mai mic număr din ultimele două decenii. Dintre aceștia, peste 18.200 sunt din promoția curentă, iar circa 12.000 din promoții anterioare.

Peste 30.200 de candidați înscriși la Bacalaureatul de toamnă 2025 – cel mai mic număr din ultimii 21 de ani. Proba scrisă la Limba română are loc pe 11 august

Elevii care au absolvit liceul în 2025 fac parte din așa-numita „generație experiment” – primii copii care au început clasa pregătitoare în 2012. Este considerată cea mai redusă generație ca număr de elevi înscriși la școală, cu un parcurs marcat de abandon, stagnare curriculară și incoerență a reformelor.

Calendarul evaluărilor de competențe:

  • 4–5 august: Limba română – proba A

  • 5 august: Limba maternă – proba B

    - Publicitate -
  • 6 august: Competențe digitale – proba D

  • 7–8 august: Limba străină – proba C

Evaluarea se face de două cadre didactice, iar rezultatele se exprimă prin niveluri de competență, nu prin note. Candidații care refuză să răspundă sunt considerați neprezentați.

Toate sălile sunt monitorizate audio-video, iar introducerea de materiale interzise duce la eliminarea din examen. Accesul presei este permis doar cu aprobare, înainte sau după probe.

Vezi și: LISTĂ: Patru colegii și alte școli publice și private din București și 10 județe, selectate preliminar ca școli-pilot 2025

- Publicitate -

Probele scrise:

  • 11 august: Limba și literatura română – proba E.a

  • 12 august: Proba obligatorie a profilului – E.c

  • 13 august: Proba la alegere a profilului și specializării – E.d

  • 14 august: Limba maternă – E.b

Pentru a promova examenul, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă și o medie generală de cel puțin 6.

Afișarea rezultatelor:

  • 18 august: Rezultate inițiale până la ora 12

  • 18 august (14:00–18:00): Depunerea contestațiilor, fizic sau online

  • 19–20 august: Rezolvarea contestațiilor

  • 26 august: Publicarea rezultatelor finale pe bacalaureat.edu.ro

Corectare digitalizată

Ca și în sesiunea de vară, lucrările vor fi scanate în fața candidaților și corectate digital, printr-o platformă națională. Acest sistem a fost pilotat în sesiunea de toamnă 2023, când s-a înregistrat cel mai mare procent de note modificate după contestații din ultimii 10 ani.

Sursa: edupedu.ro

- Publicitate -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ARTICOLE POPULARE