Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată din nou, potrivit unui document transmis școlilor. Modificările vizează zilele de cursuri și zilele de vacanță, în conformitate cu structura anului școlar 2025-2026, astfel încât profesorii să își poată planifica corect concediul de odihnă.
Concediul profesorilor în anul școlar 2025-2026
Conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihnă anual, cu plată, în perioada vacanțelor școlare. Durata concediului este de 62 de zile lucrătoare.
Regulile privind acordarea concediului de odihnă pentru personalul din învățământul de stat sunt prevăzute în ordinul de ministru 7.930/2024, publicat în Monitorul Oficial. Acestea se aplică din 1 septembrie 2025, cu câteva articole deja în vigoare încă din momentul publicării.
Concediu directori școli și grădinițe
Pentru directorii unităților de învățământ, concediul este reglementat prin contractul colectiv de muncă. Un director cu peste 15 ani vechime are dreptul la 28 de zile lucrătoare de concediu de odihnă, la care se adaugă un concediu suplimentar între 3 și 7 zile.
Structura anului școlar 2025-2026. Calendar complet
Elevii și copiii de grădiniță au început anul școlar pe 8 septembrie 2025, iar cursurile se încheie pe 19 iunie 2026, însumând 36 de săptămâni de școală.
Calendar module și vacanțe 2025-2026
- Modul 1: 8 septembrie – 24 octombrie 2025
- Vacanța de toamnă: 25 octombrie – 2 noiembrie 2025
- Modul 2: 3 noiembrie – 19 decembrie 2025
- Vacanța de iarnă: 20 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026
- Modul 3: 8 ianuarie – 6/13/20 februarie 2026 (în funcție de decizia inspectoratelor școlare)
- Vacanța de schi (mobilă): o săptămână între 9 februarie și 1 martie 2026
- Modul 4: 16/23 februarie sau 2 martie – 3 aprilie 2026
- Vacanța de primăvară/Paște: 4 aprilie – 14 aprilie 2026
- Modul 5: 15 aprilie – 19 iunie 2026
- Vacanța de vară: 20 iunie – 6 septembrie 2026
Când se încheie școala în 2026 pentru elevii din clasele terminale
Clasa a XII-a și a XIII-a seral/frecvență redusă: 34 de săptămâni, final pe 5 iunie 2026
Clasa a VIII-a: 35 de săptămâni, final pe 12 iunie 2026
Liceu tehnologic și profesional: 37 de săptămâni, final pe 26 iunie 2026
- Publicitate -Postliceal: durata cursurilor conform planurilor-cadru
„Școala altfel” și „Săptămâna verde” în anul școlar 2025-2026
Cele două programe naționale se desfășoară între 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, fiecare pe durata a 5 zile consecutive. Fiecare școală își stabilește perioadele, în module diferite, pentru „Școala altfel” și „Săptămâna verde”.
La liceele tehnologice și în învățământul profesional/postliceal, aceste programe includ și activități de instruire practică.
Actualizarea aplicației de salarizare pentru profesori, în acord cu noua structură a anului școlar, este esențială pentru o planificare corectă a concediului de odihnă 2025-2026. Cadrele didactice se pot baza pe datele oficiale pentru a-și organiza vacanțele și activitățile din timp.
Sursa: edupedu.ro