Studenții Universității „Transilvania” din Brașov vor plăti mai puțin pentru cazare

0

Studenţii  Universităţii „Transuilvania“ Braşov, vor plăti în acest an cu aproximativ 5-10% mai puţin pentru cazare. Reducerea este valabilă atât pentru studenții de la locurile bugetate, cât şi pentru cei de la locurile cu taxă, potrivit MEDIAFAX.

Prorectorul Universităţii „Transilvania“, Daniel Munteanu, a anunţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că începând cu anul universitar 2016-2017, Consiliul de Administraţie al Universităţii a decis micşorarea tarifelor de cazare în toate cele 13 cămine, atât pentru studenţii la buget, cât şi pentru cei la taxă. Astfel, prețurile plătite de studenți pentru o lună de cazare vor scădea cu 5-10%, în funcţie de cămin şi dotările acestuia.

Prețuri pentru cazare de la 170 până la 300 de lei pe lună

„Dacă până acum, un student la buget plătea pe lună 185 de lei, în căminul 1, de exemplu, începând din luna octombrie a acestui an va plăti 170 de lei. De reducerea tarifului beneficiază şi studenţii cu taxă. În anul universitar 2015-2016, pentru aceştia, tariful a fost de 300 de lei pe lună, pentru căminul 1, de exemplu. În acest an universitar, studenţii la taxă vor plăti 290 de lei pe lună“, a declarat Munteanu.

Pentru căminele cu un grad de confort mai ridicat – C10, C16, tarifele sunt ceva mai ridicate, de 195 de lei pe lună pentru studenţii bugetaţi şi 310 lei pe lună pentru studenţii cu taxă. Și acestea vor fi reduse la 180, respectiv 300 de lei pe lună.

Potrivit lui Daniel Munteanu scăderea prețurilor de cazare se datorează investițiilor pe care Universitatea Transilvania le-a făcut în anii precedenți în echipamentele și instalații care au dus la reducerea cheltuielilor pentru utilități.

Citește și Elevii şi studenţii nu mai au nevoie de adeverinţe pentru a-şi valida calitatea de asigurat

Studenții vor economisi de la 70 la 100 de lei

 „Datorită acestor reduceri de tarife, un student la buget va economisi într-un an peste 100 de lei, în timp ce un student la taxă va face o economie de aproximativ 70 de lei pe an“, a mai spus acesta.

De asemenea, studenţii Universităţii „Transilvania“ din Braşov vor beneficia de dotări noi şi reamenajări moderne, după o serie de investiţii care s-au ridicat la 1.610.812 de lei, fără TVA. Pentru reparaţii şi alte investiţii în cantine au fost alocaţi 90.321 de lei, fără TVA.

Universitatea „Transilvania“ din Braşov are 13 cămine dispuse în două complexe studenţeşti, iar capacitatea totală de cazare este de peste 4.200 de locuri, pentru studenţi din ţară şi din străinătate. Camerele au câte două, trei sau patru paturi. În fiecare complex studenţesc există şi o cantină, dar şi săli de lectură sau spaţii de petrecere a timpului liber.

Sursă foto: www.kissfm.ro

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here