Guvernul va adopta programul pilot „Masă caldă pentru elevi”

0

Guvernul va adopta în ședința de miercuri programul pilot „Masă caldă pentru elevi”, conform declarațiilor făcute la debutul ședinței de astăzi de către premierului Dacian Cioloș. Programul urmează să includă pentru început 50 de instituții de învățământ preuniversitar de stat, scrie Agerpres.

„Venim cu un program pilot care să permită acordarea unei mese calde sau a unui pachet alimentar în fiecare zi, la școală. Am ales câteva unități de învățământ, care sunt deocamdată în acest program pilot din zone geografice diferite, din medii sociale diferite tocmai pentru a vedea în ce fel putem face eficient acest program și dacă după acest an școlar, 2016-2017, acest proiect pilot confirmă. Obiectivul este ca el să fie lărgit apoi la nivelul întregii țări și să combinăm cumva și programul ‘Fructe în școli’ cu ‘Laptele și cornul în școli’, adăugând niște resurse financiare”, a declarat Dacian Cioloș.

Citește și: Elevii români sunt cei mai buni din Uniunea Europeană, la matematică

 

Deși va fi programul va fi susținut financiar de Executiv, premierul a declarat că este necesară implicarea și altor autorități, precum inspectoratele școlare județene și autoritățile publice locale pentru a putea duce până la capă proiectul.

„Sunt convins că fără implicarea autorităţilor locale a Inspectoratelor Şcolare, a unităţilor de învăţământ, a conducerii unităţilor de învăţământ respective, acest program nu are cum să reuşească pentru că trebuie amenajat acolo un minim de infrastructură de primire în care copiii să poată să servească masa, deci e nevoie şi de o implicare locală. Însă eu sper să-i putem încuraja pe toţi cei care îşi doresc să-şi vadă copiii la şcoală să se implice în acest proiect”, a adăugat acesta.

Sursă foto: www.ravendale.ne-lincs.sch.uk

 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here