Inspectorii generali demiși de Ministerul Educației spun că vor merge în instanță

0
concursului-inspectorii-inspectoratele-brăila

Ministerul Educaţiei a revocat din funcţie şefii a 13 inspectorate şcolare. Motivul invocat ar fi rezultatul unui control făcut la inspectoratele judeţene, în afara evaluării anuale, care ar arăta că au fost nereguli în contractele de management. O parte dintre inspectorii demiși spun că demiterea este abuzivă și vor merge în instanță.

„Am semnat în locul ministrului pentru că era plecat din Bucureşti vineri după-amiază şi, fiind singurul cu delegare de atribuţii pe semnătură, am semnat. A fost o echipă care a analizat activitatea tuturor inspectorilor şcolari generali pe contractul de managemnt şi s-a ajuns la concluzia că din toţi, un număr de 13 au mai multe puncte din contract, care nu au fost respectate. Diferă de la un caz la altul, sunt probleme diferite şi s-a luat decizia ca ei să fie eliberaţi din funcţii. În contractul de management scrie că trebuie să fie notificaţi cu două săptămâni înainte. E adevărat că ei au o evaluare anuală, dar asta nu împiedică ministerul să îi evaluaeze de câte ori consideră că este necesar. Evaluarea asta se face de vreo două săptămâni şi se pare că inspectorii şcolari nu au ştiut de chestiunea asta. Echipa s-a dus să se uite pe contractul de management să vadă ce trebuia făcut şi ce nu s-a făcut. Ei nu trebuie să fie inştiinţaţi. Este o evaluare continuă”, a declarat Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, potrivit Mediafax.

Inspectorii generali care au fost demişi sunt din judeţele Caraş-Severin, Ialomiţa, Ilfov, Brăila, Buzău, Vrancea, Constanţa, Sibiu, Olt, Arad, Tulcea, Mehedinţi şi Călăraşi. Informarea că au fost demişi ar fi fost transmisă vineri, după ora 17.00, prin fax.

Potrivit declarațiilor pe care le-au dat pentru Mediafax, mai mulți dintre inspectorii demiși consideră că decizia este abuzivă și spun că o vor acționa în instanță.

„Ministerul Educaţiei are politica lui, poate aşa consideră că trebuie să schimbe oamenii. Când vezi motivele invocate te pufneşte râsul. Voi contesta în instanţă decizia de revocare din funcţie, pentru că nu mi se poate reproşa că nu am avut rezutate, Brăila fiind pe primul loc la diferite examene naţionale. Eu nu am nicio implicare politică, poate trebuie să fie pe această funcţie cineva de la un partid”, a spus Cătălin Canciu, Şeful ISJ Brăila, pentru sursa citată.

 

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here