DNA, sesizat de MENCS în legătură cu 13 cazuri de la concursul ocupare a funcțiilor de directori

1
concurs dna spaga
DNA

Ministerul Educaţiei a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în legătură cu 13 cazuri de la concursul pentru ocuparea funcţiilor de directori de unităţi de învăţământ preuniversitar, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Mirabela Amarandei, scrie Agerpres.

Am primit peste 160 de sesizări din toată ţara care priveau evaluarea din cadrul concursului naţional pentru ocuparea funcţiilor de directori şi directori adjuncţi. Aşa cum a promis şi domnul ministru, Corpul de control a analizat aceste sesizări şi a concluzionat că 13 cazuri sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În consecinţă, în cursul zilei de astăzi au fost transmise la serviciile teritoriale ale DNA – respectiv Craiova, Târgu-Mureş şi Bucureşti – 13 situaţii: şase referitoare la Teleorman, patru referitoare la judeţul Mureş şi trei referitoare la Mehedinţi, spune purtătorul de cuvânt.

Potrivit acesteia, problema ar avea legătură cu modul „subiectiv” de evaluare a unor CV-uri de la acest concurs:

„Este vorba despre evaluarea în mod subiectiv a CV-ului iar menţiunile Corpului de control spun că membrii comisiilor au acordat puncte pentru competenţe care nu erau susţinute prin documente. Nu au acordat punctajul cuvenit, deşi existau documente doveditoare încărcate pe platformă sau au acordat puncte pentru documente originale aduse de candidaţi în timpul probei de evaluare şi care nu au fost încărcate pe platforma destinată concursului. Aceste trei tipuri de situaţii au fost înregistrate şi concluzionate în urma analizei membrilor Corpului de control din cadrul ministerului, înaintate DNA şi au intrat începând de astăzi în competenţa DNA. (…)”, a susţinut Mirabela Amarandei.

Citește și: Adolescența este o a doua naștere

Săptămâna trecută Ministerul Educației anunța că 5.405 candidați promovaseră concursul național de ocupare a funcţiilor vacante de director şi director adjunct. În urma concursului, rata de ocupare a posturilor de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar era de 63,26% pentru posturile de directori (4.066 de posturi ocupate din 6.427 de posturi scoase la concurs), respectiv 53,84% pentru posturile de directori adjuncți (1.339 de posturi ocupate din 2.487 de posturi scoase la concurs).

Sursă foto: www.rfi.ro

 

 

 

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here