Călătorii gratuite cu trenul pentru elevi și studenți în perioada alegerilor parlamentare

0

Ministerul Transporturilor a emis un proiect de ordonanță de urgență prin care elevii și studenții vor putea călători gratuit dacă merg în localitățile de domiciliu în perioada alegerilor parlamentare.

„În lipsa acordării facilității transportului gratuit pe calea ferată în data de 10 decembrie 2016 și respectiv 11 decembrie 2016, pentru o călătorie dus-întors, elevii și studenții care își desfășoară studiile în altă localitate decât cea de domiciliu nu își vor putea exercita dreptul de vot, deplasarea la secțiile de votare din localitatea de domiciliu fiind destul de greoaie și necesitând resurse financiare, de care elevii și studenții nu dispun”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Cum se obțin aceste călătorii gratuite

Astfel, s-ar crea cadrul legal pentru acordarea unei călătorii gratuite pe calea ferată dus – întors, din localitatea unde elevii sau studenții se află la studii și până în localitatea de domiciliu.

Măsura vizează biletele pentru trenuri regio și interregio, clasa a II-a, în perioada 10-11 decembrie 2016.

Citiți și Copiii cadrelor didactice scutiţi de taxa înscrierii la facultate

În învățământul de stat și privat sunt înmatriculați în prezent un număr de aproximativ 520.000 studenți. Ministerul vrea să ia această măsură în condițiile în care alegătorii votează numai la secția de votare unde sunt arondați în funcție de domiciliu.

Ministerul vrea eliberarea biletului de călătorie la casele de bilete ale stațiilor pe baza actului de identitate și a carnetului de elev/student vizat pentru anul școlar/universitar în curs, obligatorie fiind procurarea atât a biletului pentru dus, cât și pentru întors.

Călătoria de întoarcere se va efectua în ziua de 11 decembrie 2016, astfel încât în data de 12 decembrie 2016 elevii și studenții care beneficiază de această facilitate să fie prezenți la cursuri.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here