Republica Moldova nu ocupă un loc special, aparte în imaginarul românesc ci mai degrabă un loc secundar, episodic, în imaginaţia noastră. Nu există din păcate relaţii organice între Republica Moldova şi România, ci mai mult un discurs emoţional, melancolic, bineînţeles, în afara realităţii, sau a realităţilor existente în cele două state.
De ce nu există o lecţie specială(cursuri opţionale, dezbateri în scoală etc) la istorie în liceu în care să se aducă în discuţie evenimente istorice ale secolului trecut care încă au reverberaţii în prezent, care ne afectează viaţa şi ne periclitează şi viitorul copiilor noştri.
Basarabia încă există!
Ultimele evoluţii unioniste de la Bucureşti cred că sunt un bun prilej de a reaminti că Basarabia are nevoie de noi şi nu de discursurile noastre lacrimogene. Niste contracte, împrumuturi financiare nu sunt în stare să înlocuiască relaţiile fireşti care ar fi trebuit să existe deja între cei „legaţi de malurile Prutului”.
Unica ambiţie politică relevantă pentru Republica Moldova rămâne o candidatură la UE, ambiţie declarată de Guvernul de la Chişinău în 2014. Nu există resurse nici la Bucureşti, nici la Chişinău pentru reunificare. În această manieră reală, factuală, tratează analiştii de la Bucureşti subiectul unionismului. Şi aici avem de-a face o o lipsa imensă de informare care ar trebui să plece din şcoală.
De ce şcoala românească este reticentă sau complet absentă faţă de aceste subiecte ale istoriei noastre? Când vom putea observa evoluţii măsurabile la Bucureşti şi Chişinău, din perspectiva unor relaţii umane, fireşti?
Fără istorie în şcoală cred că rămâneam doar cu visele! Păcat că unii rămân cu coşmarurile, pe care le mai şi trăiesc deja de decenii!!!
