Discursul public contemporan este dominat de o tiranie a cuvintelor. Zeci sau chiar sute de vocabule specifice unei terminologii standard (arondată unui domeniu anume precum leadership, management, dezvoltare personală etc.) sunt adesea percepute de publicul românesc ca forme goale de conținut, ca adevărate fantome fără corp. Nimic socant, am spune noi, în acest tablou!
Avem o tendință aproape titanică de a privi munca ca un deziderat rigid prin care să ne definim viața. Eu propun o abordare distinctă și distinctivă sper. Într-adevăr creativitatea susținută de multă muncă este fundamentală pentru dezvoltarea noastră ca oameni, ca personalități ale zilelor noastre pregătite să preia frâiele responsabilității publice și a datoriei civice, dar și lenea are un potențial considerabil de a ne transforma la nivel uman și profesional. Ce vreau să puntez mai exact?
Poporul român este înzestrat cu o inteligență și o înțelepciune capabilă să integreze sau să reexporte trenduri sau mode externe, dar în același timp suferă de autosuficiență, autarhie sau pur și simplu ermetism.
Tradiția românească redenumește acestă aplecare a noastră către sine și o marchează sub semnul atemporalității. Românul, satul, tradiția, ortodoxismul toate sunt trecute sub semnul veșniciei. Nu e rău să privim lucurile și asa!
În fond, nu suntem singurii care procedăm așa, dar ar fi bine să fim conștienți că unele haine ne vin mai bine decât cele vechi, iar unele haine exotice rămăn doar exotice indiferent de măsura valorii conferită de diverse grupuri sau publicuri mai mult sau mai puțin avizate.
Disciplina, noua religie!
E greu să obținem gândirea exactă prin care să decantăm bine lucurile când ne zbatem între două tendințe de a scruta lumea sub raportul lipsă sau adaos. În orice librărie ai călca, nu poți să mai igonori rafturile pline de cărți pe subiecte precum leadership-ul și managementul. Există tomuri de cărți scrise pe aceste domenii și o întreagă literatură de supermarket care promite oricărui diletant sau impostor rețeța către succes. Dacă deschizi orice carte pe acest subiect vei vedea îngroșate cuvintele: disciplină, agendă personală, program bine planificat, trezitul la ora 5 etc. În mod aproape religios nu mai poți contesta public necesitatea acestor chestiuni. Orice raport polemic îți va aduce prejudicii personale. Vei fi văzut ca un ineficient, leneș sau ratat ! Acest stil de gândire este specific culturii competitive cu accente clar freudiene: ”Cel mai bun supraviețuiște, cel mai bun câștigă”.
Există o sumedenie de astfel de sloganuri motivaționale care promit reușita în cazul unei internalizări religioase a conținutului. Să fie asta explicația pentru care cercetarea academică în domeniile amintite încremenește în unilateralism de tip militant ? Dar piața muncii la nivel global ?
”Timpul pierdut” al generațiiei mele nu apune!
Aud tot mai des la generația mea sintagma ”timp pierdut”. Toată lumea în cor plânge sau deplânge timpul pierdut. După cum probabil ați ghicit, timpul pierdut este și el un laitmotiv al celor care fac lobby pentru leadership, disciplină și către o viața planificată. Până la urmă ce înseamnă timpul pierdut ? Lipsa unui venit suficient de motivant, lipsa unei satisfacții a muncii efectuate, lipsa unui ”life mission” sau, pur și simplu, lipsa epicului în viața noastră cam gri ?
Eu aș pune egal între lene și timp pierdut. Ambele noțiuni descriu o stare de spirit care nu poate fi trecută sub preș sau care poate fi consumată prin muncă și agende pline ochi de activități și obiective profesionale. Ea trebuie traversată la nivel psihologic după ce este acceptată mental, dar nimeni nu vrea să-și spună : ”Mai Mihai, esti chiar bou !
Prietenul tău Lucian are 2.000 de euro pe lună și își va deschide și propria afacere în curând, iar tu ești blocat pe același post și pe același salariu de 2 ani de zile !”.
Lenea este și ea o virtute
Aceasta este presiunea filosofiei Timpului Pierdut și din păcate acest Timp Pierdut nu este proustian. Există și o virtute a lenei care poate fi exploatată în valorificarea potențialului creativ. O astfel de idee prezentată unui fidel susținător al diciplinei prin excelență, te va suspecta de lene, de abulie cronică, de lipsă de pragmatism. Dezbaterea este suspendată din fașă. De fapt el, nici nu are timp de polemică deoarece el muncește. Până și acest articol este o inspirație indirectă din timpul meu pierdut. În el am strecurat câteva observații și frământări în legătură cu propensiunile noastre curente. Până la urmă trebuie să fie cineva care contabilizează eșecul nostru sau cântărește succesul nostru!
Uneori din lene se naște un alt ”eu” și mai puternic, și mai ”target oriented” (cum le place unora să spună astăzi). De ce să încremenești în propriul proiect ? Viitorul pieței muncii va fi legat de traversarea psihologică a noii societăți care revendică un individ flexibil, deschis și disponibil ! Întrebarea este cât de deschis trebuie să fie un astfel de individ într-o astfel de lume?
Cine mai este în căutarea Timpului Pierdut sau a unor revoluții neconsumate?
Autor: Alexandru Filimon
[…] Vezi și Aud tot mai des la generația mea sintagma ”timp pierdut”. Vreau o revoluție! […]