Institutul Cultural Român invită la lansarea albumului „Antim Ivireanul. Opera Tipografică”

0
Antim-ivireanu-lansare-icr

Miercuri, 22 februarie, ora 11.00, în sala Ion Heliade Rădulescu a Bibliotecii Academiei Române (Calea Victoriei nr.125) va avea loc lansarea albumului Antim Ivireanul. Opera Tipografică, apărut la Editura Institutului Cultural Român.

Volumul omagial dedicat împlinirii a 300 de ani de la moartea marelui ierarh-cărturar, ctitor de cultură și spiritualitate românească, va fi prezentat de coordonatorul lucrării, arhim. Policarp Chițulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod. Alături de acesta vor mai vorbi despre personalitatea marcantă a cărturarului Antim Ivireanul : dl. Radu Boroianu, președintele Institutului Cultural Român, conf. dr. Ioana Fedorov (Institutul de Studii Sud-Est Europene), lect. dr. Ion Marian Croitoru (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Valahia din Târgoviște), dr. Doru Bădără (Biblioteca Centrală Universitară), dr. Gabriela Dumitrescu (Biblioteca Academiei Române).

Venind din părțile Georgiei de azi, Antim Ivireanul a inițiat introducerea limbii române în cultul divin

Personalitate marcantă în istoria culturii române, Antim Ivireanul este cel care a inițiat introducerea limbii române în cultul divin, fiind cunoscut, printre altele, pentru bogata sa activitate de tipograf, gravor, ilustrator și editor de carte.

Citește și: Eminescu: despre educație, lipsa de autoritate și golul moral

 

„Implicat profund în toate aspectele evoluției tiparului din țara Românească, factor important al modelului propus de domnitorul Șerban Cantacuzino — și strălucit continuat de Constantin Brâncoveanu — pentru introducerea limbii române în oficierea serviciului liturgic, având ca finalitate apărarea unității spirituale, culturale și de neam a poporului român, Antim Ivireanul nu a fost doar un iscusit tipograf care stăpânea toate secretele meșteșugului sau un ctitor și organizator de tipografii, ci, în egală măsură, și un remarcabil editor” (fragment din Prefața lucrării).

Intrarea este liberă.

Sursă foto: www.doxologia.ro

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here