Abonamentele elevilor navetişti vor fi decontate integral

0

Abonamentele acordate elevilor de către operatorii de transport rutier pentru distanțe de până la 50 de kilometri vor fi decontate integral, anunță Ministerul Educației. Această decizie vine ca măsură a abandonului școlar, se menționează în comunicatul de presă.

Principala cauză pentru care mulți elevi ajung să nu-și finalizeze studii preuniversitare, spune Ministerul Educației, o reprezintă costurile aferente participării la cursuri.

Peste 125.000 de elevi fac naveta zilnic

Decizia de a deconta intergral abonamentele a fost luată de Guvern printr-o Ordonanță de Urgență, în condițiile în care în anul școlar anterior au existat peste 125.000 de elevi care făceau zilnic naveta pentru a ajunge la școală. Potrivit actului normativ, operatorii de transport rutier vor avea obligația să emită abonamente pentru transportul elevilor.

Citeşte şi: Și preșcolarii vor primi fructe de la stat începând din acest an

Începând cu anul 2013, mecanismul de decontare a navetei elevilor a fost plafonat și nu acoperă integral tariful decât pentru o mică parte din abonamentele emise de transportatori. Distanța medie la nivel național pe care trebuie să o parcurgă un elev care face naveta este de 18 kilometri, care înseamnă în medie un abonament de 150 de lei. Din această sumă, elevului i se decontează în pezent 56 de lei, restul fiind acoperiți din bugetul familiei.

România- a treia țară UE la anandonul școlar

Datele Ministerului arată că România este a treia țară din Uniunea Europeană în ceea ce privește părăsirea timpurie a școlii (19,1% din populația de 18-24 de ani), rată care a crescut de la 17,3% în 2013. De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că unul din cinci elevi din învățământul secundar superior face naveta pentru a ajunge la ore, peste jumătate din populația cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani locuiește în mediul rural, liceele și școlile profesionale sunt situate în general în zona urbană.

Decontarea integrală a costurilor pentru naveta elevilor a fost, de altfel, una dintre solicitările adresate Guvernului de către Organizația Salvați Copiii.

De asemenea, Ordonanța are în vedere și un tarif maximal per kilometru care poate intra în decontarea abonamentelor.

Sursă foto: www.gherleanul.ro

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here